Ministerul Afacerilor Interne anunță că a inițiat ancheta de serviciu din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație, după ce un cetățean străin a fost asasinat în plină zi, în sectorul Râșcani al capitalei. Instituția precizează că ancheta va investiga procedurile legale aplicate de angajații IGM care au investigat cazul victimei.
Ancheta de serviciu este întreprinsă de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție la ordinul ministrului Afacerilor Interne.
„Cu privire la rezultatele anchetei de serviciu, Ministerul Afacerilor Interne va reveni cu precizări”, se arată în comunicatul de presă emis de instituție.
Luni, după ședința de la Parlament în care au fost audiați șefii de la MAI, SIS, CSM și Procuratura Generală, Lilian Carp a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne urmează să inițieze o anchetă internă în cadrul Inspectoratului General pentru Migrație, în urma crimei de săptămâna trecută din sectorul Rîșcani, deoarece instituția ar fi trebuit să examineze într-o procedură rapidă prevăzută de legislație, cererea de azil a cetățeanului turc asasinat, dar nu a făcut acest lucru.
Miercurea trecută, în plină zi, un bărbat a tras de șapte ori într-un cetățean turc, la terasa unui local din capitală. Bărbatul a murit pe loc. Acesta s-a dovedit a fi liderul unei grupări criminale din Londra, fiind dat în căutare prin Interpol de Marea Britanie și Turcia. În Moldova acesta fusese plasat în arest de două ori, dar ulterior eliberat, în timp ce cererea sa de azil era examinată.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


