Dupa ce consilierii municipali de la PAS si-au acuzat colegii de la platforma DA de cardasie cu socialistii, Andrei Nastase a venit astazi cu o replica. Acesta spune ca, de fapt, cei de la Partidul Actiune si Solidaritate fac jocul consilierilor PSRM. Presedintele fractiunii a reactionat in scurt timp, acuandu-l pe Nastase ca a devenit un instrument de dezinformare a socialistilor.

Andrei NASTASE, PRESEDINTELE PLATFORMEI DA DIN CMC: “Indiferent de minciunile spuse de PAS, tirajate intens pe banii oamenilor, adevarul este ca in timp ce platforma DA i-a obstructionat si sabotat pe cei de la PSRM si SOR, PAS le-a fost complice.”

Andrei Nastase a facut referire la sedinta Consiliului Municipal de saptamana trecuta. Atunci, consilierii Platformei Demnitate si Adevar au parasit sala de sedinte cand socialistii au propus includerea pe ordinea de zi initiativa privind organizarea unui referendum in capitala pe subiectul fostului stadion republican. Consilierii de la PAS i-au acuzat pe cei de la platforma DA de cardasie cu socialistii. Nastase le-a dat replica.

Andrei NASTASE, PRESEDINTELE PLATFORMEI DA DIN CMC: “PAS a ramas in sala, alaturi de PSRM si SOR asigurandu-le cvorumul. Iata cum hotul striga prindeti hotul, iata cum PAS apuca prajina. Cei de la PAS nu fac altceva decat politica ieftina si mult zgomot."

Reactia presedintelui fractiuni PAS din CMC a venit imediat. Intr-o postare pe facebook, Roman Cojuhari l-a numit pe Nastase instrument de dezinformare si manipulare in mainile socialistilor. Nu este pentru prima data cand consilierii de la PAS si cei ai Platformei DA isi arunca replica la sedinta Consiliului Municipal.