In cadrul emisiunii In PROfunzime, Andrei Spinu, a anuntat ca la moment Republica Moldova este intr-o stare de incertitudine din cauza razboiului, astfel inca nu se cunoaste daca la 1 mai Gazpromul va decide deconectarea gazului sau nu, dar in acelasi timp autoritatile asigura ca exista si alte alternative in caz de acestia vor decide sa rezilizeze contractul.
Andrei SPINU, MINISTRUL INFRASTRUCTURII SI DEZVOLTARII REGIONALE: "Eu am trimis doua demersuri si am intrebat cu text deschis la ce sa ne asteptam pe data de 1 mai, astazi am mai avut o discutie cu domul Ceban de la Moldovagaz, o discutie la nivel tehnic cu Gazpromul, ei incearca sa convoace un consiliu de observator a MoldovaGaz, insista pe semnarea acelui acord intre Moldovagaz si Gazprom referitor la stingerea datoriilor de 720 de milioane dolari, astfel, daca se va insista, nu vom participa, membrii consiliului, nu vor participa la acel consiliu pentru a asigura forumul, pentru ca noi consideram ca un astfel de acord poate fi discutat doar in momentul cand avem acel audit gata."
Intrebat daca exista risc la 1 mai sa ramanem fara gaz, acesta a confirmat, insa a precizat ca agentii economici nu vor avea de suferit, deoarece exista si alte aternative pe piata, doar ca la un pret mai mare.
Andrei SPINU, MINISTRUL INFRASTRUCTURII SI DEZVOLTARII REGIONALE: "Exista acest risc ca de la 1 mai ei sa deconecteze gazul in baza acelei prevederi din contract, insa noi avem alternative la un pret un pic mai mare, pentru ca de cand s-a schimbat formula, inclusiv formula cu Gazprom este mai aproape de ce ofera piata, daca ne uitam in ultimele zile, formula pe care o avem noi in contract nu este cu mult mai joasa ca pret decat ce avem. In acest moment Republica Moldova achita 1160 de dolari pentru o mie de metri cubi, acesta este pretul conform formulei. Pe piata preturile sunt de 1500, 1350, iar in ultimele zile pretul inca a mai scazut. Astfel, pentru luna mai, avem prognoze si mai bune, la modul cum se va comporta piata, dar ce trebuie sa inteleaga toti ca traim o perioada de maxima incertitudine. Acest razboi a creat o stare de incertitudine enorma si nu avem decat sa navigam si sa gasim cele mai bune solutii."
Expertii in economie au spus ca la 1 mai ar putea sa se rezilieze contractul cu Gazprom, de aceea auditul la Moldovagaz ar putea sa nu fie.