Andrian Candu indeamna alegatorii si simpatizantii sa sustina candidatul dreptei Maia Sandu in turul doi al alegerilor prezidentiale, care se va desfasura la 15 noiembrie 2020.
„Moldova nu mai roseste, suntem la un PAS de a ne elibera de conducatorul regimului socialist, care a incercat sa puna stapanire pe tara. Va indemn pe toti sa iesiti masiv la vot la 15 noiembrie pentru ca Dodon sa plece si sa dam o sansa statului nostru si fiecarui cetatean care a obosit de coruptie, minciuna, tradari si saracie. PRO MOLDOVA a fost si ramane impotriva lui Igor Dodon”, a declarat Andrian Candu, presedintele PRO MOLDOVA.
Andrian Candu a multumit cetatenilor care, pe timp de pandemie, au dat dovada de responsabilitate si au mers la vot pentru a alege presedintele tarii.
„Am o mare admiratie si un profund sentiment de respect pentru toti cei care au reusit sa ajunga la sectiile de vot, chiar daca autoritatile nu au pregatit alegerile conform situatiei pandemice, refuzand apelurile noastre de organizare a unor audieri pentru a depista in Parlament lacunele din instructiuni. Vreau sa multumesc tuturor oamenilor din diaspora care au stat ore bune la coada pentru a vota, iar multi dintre ei au parcurs distante uriase pentru a ajunge la sectiile de vot. Avem un popor minunat, iar acest popor sigur merita un presedinte mai bun decat poate fi Dodon vreodata”, a mentionat Andrian Candu.
Presedintele PRO MOLDOVA a exprimat, totodata, ingrijorare in legatura cu incalcarile si tentativele de fraudare a alegerilor inregistrate in ziua scrutinului. El a facut apel catre autoritati sa inlature neregulile semnalate pana la acest moment si sa nu admita abuzuri similare in turul doi.


