Centrul Național Anticorupție (CNA) a identificat deficiențe majore în modul de angajare a personalului la Î.S. „MoldATSA”, întreprinderea responsabilă de gestionarea traficului aerian din Republica Moldova. Potrivit unui raport de evaluare a integrității instituționale, în perioada 2023–2024 au fost angajate 33 de persoane, însă niciun post nu a fost ocupat prin concurs public, iar pentru niciun candidat nu a fost solicitat certificatul privind integritatea profesională, așa cum prevede legislația.

Raportul arată că una dintre principalele vulnerabilități este chiar procedura internă de recrutare. Regulamentele MoldATSA permit administratorului să decidă, în mod unilateral, dacă o funcție va fi ocupată prin concurs sau prin alte metode de selecție.

Potrivit CNA, această prevedere oferă conducerii o marjă excesivă de apreciere și creează riscuri de favoritism, conflict de interese, trafic de influență și abuz de serviciu. Totodată, evaluatorii constată că procedurile interne ale întreprinderii contravin Legii integrității, care stabilește că recrutarea agenților publici trebuie să se facă prin concurs public, în baza unor criterii transparente și obiective.

Manager angajat fără concurs și fără evaluarea experienței

Printre exemplele analizate de CNA se regăsește și recrutarea unui manager prin așa-numita „metodă a căutării directe”. Potrivit raportului, persoana a fost selectată fără concurs public, fără evaluarea CV-ului și fără verificarea experienței manageriale, criteriul principal fiind deținerea studiilor superioare.

Mai mult, evaluatorii au constatat că această metodă de recrutare nici măcar nu este definită în regulamentele interne ale întreprinderii, ceea ce poate permite aplicarea arbitrară a procedurii și favorizarea anumitor persoane.

Angajatul spune că a fost invitat telefonic să ocupe funcția

Raportul conține și declarația persoanei angajate într-o funcție de conducere, care le-a spus inspectorilor CNA că a fost contactată telefonic direct de administratorul MoldATSA și invitată să accepte postul.

Potrivit CNA, o asemenea procedură informală afectează transparența și egalitatea de șanse și poate crea percepția că accesul la funcțiile bine remunerate depinde de relații și conexiuni, nu de competențe și merit profesional.

Cerințe mai mici pentru manager decât pentru un economist

Evaluatorii au remarcat și o situație neobișnuită: în unele cazuri, cerințele profesionale pentru ocuparea unei funcții de economist coordonator erau mai stricte decât cele stabilite pentru o funcție managerială.

CNA avertizează că această disproporție poate afecta calitatea managementului și eficiența activității întreprinderii, întrucât funcțiile de conducere pot ajunge să fie ocupate de persoane cu o experiență insuficientă.

Lipsă de transparență și pe pagina oficială

O altă constatare a raportului este că pe site-ul MoldATSA nu era publicat istoricul concursurilor de angajare, iar rubrica dedicată posturilor vacante nu conținea informații în momentul evaluării.

În opinia CNA, lipsa publicării anunțurilor și a rezultatelor concursurilor limitează accesul egal al candidaților și reduce transparența procesului de recrutare.

Vulnerabilități și în alte domenii

Raportul nu se limitează la politica de personal. CNA identifică riscuri sporite și în domeniul achizițiilor, al stabilirii tarifelor pentru serviciile de navigație aeriană și al gestionării resurselor financiare. Documentul amintește inclusiv că alte controale financiare au constatat că tariful de navigație aeriană practicat în Republica Moldova este cel mai ridicat din Europa, fapt care poate indica probleme de eficiență și fundamentare economică.

Scandalul MoldATSA: Fostul șef și-ar fi înfrumusețat CV-ul

Scandalul de MolodATSA a pornit acum aproximativ două săptămâni, după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se arată că Dumitru Vangheli ar fi inclus informații false în CV-ul depus la concursul organizat de Agenția Proprietății Publice în anul 2025. Potrivit investigației, acesta ar fi declarat că a obținut licența de pilot la o academie privată din Canada și că a activat timp de doi ani în calitate de pilot la compania Air Canada.

Citeste si : Șeful MoldATSA și-ar fi înfrumusețat CV-ul. Ce a declarat Dumitru Vangheli despre studiile și experiența sa în Canada și cum răspunde acuzațiilor - VIDEO

La scurt timp distanță, o altă investigație publicată de Rise Moldova a dezvăluit faptul ca purtătoarea de cuvânt a întreprinderii de stat Moldatsa, Anastasia Taburceanu ar fi anul acesta lunar un salariu, cu adaosuri,  de 120 de mii de lei lunar. Pe 23 iunie, Taburceanu a anunțată ca pleacă din funcție și a declarat că va restitui sporurile și adaosurile salariale încasate pe durata activității sale în cadrul instituției.

Citeste si : Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, își dă demisia de la MoldATSA: „Voi restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariu” - VIDEO

Dumitru Vangheli, suspendat din funcție

Ulterior, Dumitru Vangheli a fost demis din funcția de director al întreprinderii Moldatsa. Decizia a fost luată pe 20 iunie de consiliul de administrație a întreprinderii pe motiv că nu mai are încredere în acesta. Totodată, Vangheli nici nu a confirmat, nici nu a negat că ar fi activat ca pilot la compania Air Canada, însă a scris că a urmat instruiri în domeniul aviației și a acumulat experiență în sectorul aviatic canadian, precizând că unele formulări din CV au fost „sumare”.

APP urmează să fie reorganizată

Ulterior, premierul Alexandru Munteanu a anunțat că Agenția Proprietății Publice responsabilă de gestionarea întreprinderilor de stat, inclusiv de numirea șefului demis de la Moldatsa, va fi reorganizată „din temelie”, iar Corpul de Control al prim-ministrului a fost demis pe 24 iunie.

Demisii în urma scandalului MoldATSA

Ieri, deputatul partidului de guvernare, Radu Marian, a anunțat că pleacă de la șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe în urma scandalului de la MoldATSA. El a scris că angajarea fostului director în baza unui CV falsificat a afectat credibilitatea PAS și că își asumă responsabilitatea pentru faptul că el l-a recomandat pe fostul șef al companiei, fără să știe despre presupusele abuzuri salariale din cadrul întreprinderii. Radu Marian a recunoscut că a copilărit în aceeași curte cu Dumitru Vangheli, dar spune că nu au fost prieteni.

Ulterior, directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și-a anunțat și el demisia și a spus că își asumă responsabilitatea pentru faptul că activitatea fostului director al MoldATSA nu a fost verificată suficient de riguros. Acesta a afirmat că, deși politica salarială ținea de conducerea întreprinderii, amploarea deciziilor luate impunea un control mai atent din partea Agenției.

Citeste si : Roman Cojuhari demisionează din funcția de director general al Agenției Proprietății Publice, după scandalul de la MoldATSA: „Îmi asum deciziile și doresc să protejez imaginea instituției” - VIDEO