Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor dă asigurări că pe piață nu au ajuns ouă și carne contaminate în care a fost depistat antibioticul metranidazol. Potrivit șefului ANSA produsele infectate au fost restrase de pe piață de pe 24 decembrie, imediat după controalele efectuate de angajații agenției și nu după Anul Nou așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

Șeful ANSA a organizat astăzi o conferință de presă pentru a face claritate în jurul controverselor apărute în spațiul public legate de contaminarea cu metronidazol a păsărilor și ouălor de la două ferme a unei companii avicole.

Radu MUSTEAȚA, ȘEF ANSA: „Atunci când au fost efectuate primele controale pe data de 24 decembrie s-a dispus sistarea imediată a mișcării păsărilor și sistarea imediată a comercializării ouălelor. Din data când ANSA a venit la toate fermele a fost dispusă sistarea oricărei comercializări de la aceste ferme.”

Potrivit lui Musteață la două ferme ale companiei au fost inițiate controale suplimenatre și s-a interzis tăierea găinilor și vânzarea lor. Ulterior un laborator din România a confirmat că hrana pentru păsări avea metronidazol. Astfel importul furajelor din Ucraina a fost temporar sistat.

Radu MUSTEAȚA, ȘEF ANSA: „Toate loturile, toate unitățile de transport au fost stopate la frontieră și nu a intrat niciun lot de furaj combinat din Ucraina pe teritoriul Republicii Moldova începând cu data de 19 decembrie.”

Potrivit directorului ANSA antibioticul este interzis pentru animalele destinate consumului uman astfel, păsările tratate cu această substanță sau care au consumat furaje cu metronidazol sunt nimicite, la fel ca și ouăle provenite de la aceatea.

Radu MUSTEAȚA, ȘEF ANSA: „Un tratament ilegal la o fermă de păsări unde se obțin produse alimentare, odată ce este constatat acest tratament ilegal, aceste păsări nu mai pot fi plasate în consumul uman.”

Cel puțin 100 mii de păsări au fost nimicite în urma unor controale efectuate în depozite de hrană, ferme și abatoare din mai multe regiuni ale țării, după descoperirea metronidazolului în probele de ser și furaje.
Pe lângă cele două ferme vizate, și alte unități care au procurat furaje potențial contaminate sunt verificate și nu pot comercializa producția. Dacă testele vor indica prezența antibioticului interzis, păsările vor fi nimicite.  Conducerea ANSA dă asigurări că nu s-a constatat deficit de carne și ouă pe piață, și nu există premise de creștere a prețurilor.