Coalitii ascunse, deputati care au reusit sa schimbe cateva partide, imbranceli in Parlament si proiecte importante votate pe banda rulanta - toate au marcat anul politic  2020. Tot in 2020 moldovenii si-au ales un alt presedinte, iar anul 2021 l-au inceput cu un premier interimar in fruntea Guvernului.

Anul politic 2020 a inceput fara o coalitie oficiala in Parlament, dupa ce s-a rupt alianta dintre blcul ACUM si PSRM creata in vara anului 2019. Intre timp intre socialisti și democrati a inceput sa se coaca ceva.

Dumitru DIACOV, DEPUTAT PD: „Noi ne intalnim cu domnul Dodon, cu domnul premier si doamna Greceanii si punem in discutie subiectele care ne intereseaza.”

Igor DODON, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Seara cateodata ne vedem.”

Negocierile ascunse dintre socialisti si democrati, au dus la neintelegeri in PD, iar in februarie, 6 deputati in frunte cu Andrian Candu parasesc formatiunea.

Andrian CANDU, DEPUTAT DEMISIONAR DIN FRACTIUNEA PARLAMENTARA PD: „Noi cei care stam azi in fata dvs am decis sa parasim fractiunea PD si sa formam un alt grup parlamentar.”

La mijlocul lunii martie socialistii si democratii  au batut palma.

Pavel FILIP, LIDER PDM: „PDM a decis sa semneze acest acord si asa sa dam o mana de ajutor si sa participam la actul guvernarii.”

Rand pe rand tot mai multi deputati democrati paraseau formatiunea, iar majoritatea a ajuns in mai putin de un an sa se clatine. La un moment dat si un deputat socialist, ultimul care asigura coalitia PD-PSRM, a incercat sa se alature Grupului Pro Moldova. Dupa acest anunt Stefan Gatcan a disparut si a aparut intr-o vie. Gatcan a ramas intr-un final la socialisti.  

Pandemia care a venit pe nepusa masa la fel a marcat anul politic. Guvernul Chicu a fost criticat de opozitie pentru gestionarea acesteia, asa ca in vara opozitia inainteaza o motiune de cenzura, care a esuat, iar in parlament s-a iscat un mare haos. Altercatiile au incercat sa fie tinute departe de ochii lumii, asa ca jurnalistii au cerut acces in sala plenului, dar au fost luati pe sus de paza.  

Au urmat alegerile prezidentiale, iar in fruntea tarii pentru prima data ajunge o femeie. Intre timp coalitia PD-PSRM se rupe definitiv. Mai multi deputati in frunte cu Sergiu Sirbu parasesc grupul lui Candu si se aliaza cu cei din fractiunea Sor si impreuna cu sociliastii voteaza proiecte pe banda rulanta, sfidand criticile si tentativele opozitiei de a-i impiedica.

Urmeaza demisia premierului Chicu, care a plecat odata cu Igor Dodon.

Igor DODON, PRESEDINTELE IN EXERCITIU  AL REPUBLICII MOLDOVA: „Aceasta decizie nu este sub presiunea motiunii de cenzura sau sub presiunea protestelor."

Anul politic s-a incheiat cu investirea in functie a noului presedinte, urmata de vizita presedintelui Romaniei Klaus Iohannis.