Prim-ministrul Vasile Tofan a convocat astăzi o ședință de lucru după ce nivelul apei din lacul Novodnistrovsk a coborât sub 111 metri, cu peste 10 metri sub nivelul normal de 121,5 metri. La stația de captare de la Cosăuți, nivelul apei a scăzut cu 23 de centimetri în ultimele 24 de ore. Autoritățile analizează măsuri pentru menținerea aprovizionării cu apă a Chișinăului, potrivit Guvernului.

Potrivit Guvernului Republicii Moldova, situația hidrologică a fost discutată astăzi la o ședință de lucru convocată de prim-ministrul Vasile Tofan, cu participarea reprezentanților Ministerului Mediului, Administrației Naționale „Apele Moldovei”, Primăriei municipiului Chișinău și S.A. „Apă-Canal Chișinău”.

Tofan a accentuat că toate instituțiile trebuie să se concentreze pe soluții practice și acțiuni concrete pentru prevenirea eventualelor dificultăți în aprovizionarea cu apă.

Ce măsuri ar putea fi aplicate

În cadrul ședinței au fost discutate capacitățile tehnice existente și măsurile suplimentare care ar putea fi aplicate în cazul în care situația hidrologică se va înrăutăți.

Deocamdată, consumatorii din aria de operare a S.A. „Apă-Canal Chișinău” sunt aprovizionați cu apă, iar instalațiile operatorului funcționează în regim normal. Nivelul Nistrului și debitele de apă sunt monitorizate permanent.

Reprezentanții „Apă-Canal Chișinău” au informat că sunt evaluate și soluții tehnice suplimentare pentru eventualitatea agravării situației.

O nouă ședință, în perioada următoare

Autoritățile centrale și locale vor continua să facă schimb de date și să coordoneze măsurile necesare, astfel încât deciziile să poată fi luate rapid în funcție de evoluția situației hidrologice.

O nouă ședință de lucru va avea loc în perioada următoare, când vor fi examinate soluțiile concrete propuse de instituțiile responsabile și stabilite acțiunile ulterioare.

Republica Moldova, sub stare de urgență

Republica Moldova a intrat pe 26 septembrie în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Asta în timp ce nivelul apei în Nistru scade alarmant, iar lipsa precipitațiilor din Ucraina se resimte tot mai mult și în țara noastră.

Citeste si : Republica Moldova, sub stare de urgență în sectorul energetic și în domeniul hidrologic pentru 60 de zile: ce se schimbă - VIDEO

Situația de la Cosăuți

Cu o zi mai târziu, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat stația de captare de la Cosăuți și mai multe sectoare ale Nistrului din nordul țării. La Cosăuți, acesta a anunțat că nivelul apei scăzuse cu aproximativ 10–15 centimetri, dar a precizat că, la acel moment, nu exista pericol pentru alimentarea cu apă a municipiului Bălți și a altor localități din nord, întrucât pompele sunt amplasate la peste 1,5 metri adâncime.

Citeste si : Gheorghe Hajder anunță o scădere a nivelului Nistrului la Cosăuți. Este în pericol alimentarea cu apă în nordul țării? Precizările ministrului - VIDEO