Apar noi detalii în cazul accidentului cumplit din Grecia, în care și-au pierdut viața trei membri ai unei familii din Republica Moldova. Presa elenă scrie că anchetatorii încearcă să stabilească de ce mașina condusă de tatăl copiilor a ajuns pe contrasens și s-a izbit de o cisternă, în timp ce singura supraviețuitoare, fetița de șapte ani, rămâne internată în stare critică.
Accidentul s-a produs pe un drum regional din apropiere de Metamorfosi, în peninsula Halkidiki. Potrivit presei grecești, care a reconstituit traseul vehiculului, autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit frontal de o cisternă condusă de un șofer grec în vârstă de 44 de ani. În urma impactului violent, mașina a fost proiectată pe un câmp.
„Bărbatul de 30 de ani, tată a doi copii, a pierdut controlul mașinii din motive încă necunoscute. Autoturismul s-a ciocnit frontal-lateral cu un camion, după care a fost proiectat în afara carosabilului și s-a oprit pe marginea drumului, în acest loc.”
Cauza pentru care șoferul moldovean a pierdut controlul volanului nu este cunoscută deocamdată și face obiectul anchetei desfășurate de Poliția Rutieră din Polygyros.
Soția bărbatului, în vârstă de 28 de ani, și fiica lor de șase luni au murit pe loc. Tatăl a fost transportat la spital cu traumatisme grave, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața. Singura supraviețuitoare este fetița de șapte ani, care a fost supusă la două intervenții chirurgicale și este internată în stare critică, fiind conectată la aparate.
Potrivit consulului onorific al Republicii Moldova la Salonic, fetița are multiple traumatisme.
Georgios PALZIS, CONSULUL ONOROFIC AL REPUBLICII MOLDOVA LA SALONIC: „Starea ei este critică. Este intubată. Are mai multe coaste fracturate și un pneumotorax. Medicii i-au montat un tub de dren pentru ca plămânul să poată funcționa și să poată respira, deoarece durerile sunt foarte mari. A suferit și o fractură de femur, care a fost operată la Spitalul «Papageorgiou». De asemenea, are leziuni la cap, mandibulă, nas, frunte, buze, genunchi și umăr.”
Locuitorii din zonă spun că drumul pe care s-a produs accidentul este cunoscut pentru numărul mare de accidente grave.
„După cum vă puteți da seama, s-a întâmplat ceva grav. La fața locului au intervenit poliția, pompierii și ambulanța.”
„Drumul nu este într-o stare bună și, după părerea mea, ar trebui lărgit.”
Șoferul cisternei, un bărbat de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Acesta a fost reținut pentru scurt timp, după care a fost eliberat.
Accidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 15 iulie, iar familia victimelor a cerut sprijin pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite în Republica Moldova.

