Deputații Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc și Alexandr Verșinin, acuză Consulatul Republicii Moldova din Grecia că ar fi încercat să impună o companie funerară elenă pentru repatrierea celor trei moldoveni care și-au pierdut viața în accidentul rutier din Grecia. Cei doi susțin că familiei i s-ar fi cerut 6.800 de euro, deși exista o ofertă de aproximativ 1.300 de euro din partea unei firme din Republica Moldova. În replică, Ambasada Republicii Moldova la Atena respinge acuzațiile și afirmă că a acționat exclusiv în interesul familiei.
Scandalul a izbucnit după ce Vasile Costiuc și Alexandr Verșinin au publicat pe rețelele de socializare mesaje în care au prezentat versiunea rudelor victimelor.
Potrivit lui Vasile Costiuc, familia celor trei moldoveni decedați ar fi solicitat ajutorul Ambasadei și Consulatului Republicii Moldova din Grecia pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite. Acesta susține însă că rudelor le-ar fi fost propusă o companie funerară din Grecia care ar fi solicitat 6.800 de euro pentru serviciile de repatriere.
„Dacă familiile îndurerate sunt obligate să achite taxe de 6.800 de euro, având o ofertă de 1.300 de euro pentru repatrierea celor decedați în această tragedie din Grecia, ar fi o rușine națională. Nu faceți bani pe seama durerii oamenilor”, a scris Costiuc.
Deputatul a cerut public ca serviciile consulare necesare în acest caz să fie acordate gratuit și ca statul să suporte costurile repatrierii.
„Solicit public ca toate serviciile consulare necesare în acest caz să fie acordate gratuit, iar costurile de repatriere să fie acoperite prin mecanismele de sprijin ale statului sau din fondurile de urgență disponibile. Instituțiile statului trebuie să fie primele care întind o mână de ajutor, nu primele care întind factura”, a declarat parlamentarul.
Verșinin: „Acum este momentul să demonstrați că Republica Moldova își respectă cetățenii”
Mesajul deputatului Alexandr Verșinin a fost aproape identic. Acesta a susținut că rudele victimelor au identificat ulterior o ofertă mai avantajoasă din partea companiei „Ritus” din Republica Moldova și a cerut explicații privind presupusa insistență a consulului ca repatrierea să fie efectuată prin operatorul din Grecia.
„Dovediți că Republica Moldova își respectă cetățenii nu doar prin declarații de condoleanțe, ci prin fapte. Acum este momentul”, a transmis Verșinin.
Ambasada: „Nu am impus nicio companie și nu am negociat tarifele”
La scurt timp după apariția acuzațiilor, Ambasada Republicii Moldova la Atena a venit cu o reacție detaliată, în care respinge categoric afirmațiile celor doi deputați.
Potrivit instituției, reprezentanții misiunii diplomatice s-au implicat încă din primele ore după accident și au menținut permanent legătura cu autoritățile elene, rudele victimelor și operatorii implicați în procedurile de repatriere.
Ambasada precizează că datele de contact ale companiei funerare din Grecia au fost oferite la solicitarea apropiaților familiei, întrucât aceasta preluase deja trupurile neînsuflețite de la spital și putea începe imediat formalitățile prevăzute de legislația elenă.
Totodată, instituția subliniază că nu a participat la stabilirea tarifelor și nu a intervenit în relațiile contractuale dintre familie și compania funerară, rolul ambasadei fiind limitat exclusiv la facilitarea comunicării și la obținerea autorizațiilor necesare pentru repatriere.
Familia a ales ulterior o firmă din Republica Moldova
Reprezentanții Ambasadei afirmă că, după ce rudele au considerat prea mare oferta companiei elene, au decis să contracteze compania „Ritus” din Republica Moldova.
„Ambasada a respectat alegerea familiei și a facilitat transferul procedurilor către noul operator, astfel încât formalitățile de repatriere să poată continua fără întârzieri”, se arată în reacția instituției.
Costurile din Grecia au fost reduse după intervențiile ambasadei
Misiunea diplomatică susține că, la solicitarea familiei și cu sprijinul unei deputate din Parlamentul Greciei, au fost inițiate discuții cu operatorul funerar elen pentru diminuarea costurilor aferente serviciilor deja prestate.
Potrivit ambasadei, în urma acestor negocieri, costurile au fost reduse de la aproximativ 1.200 de euro la 800 de euro.
Instituția insistă că toate acțiunile întreprinse au avut ca scop exclusiv sprijinirea familiei și facilitarea repatrierii celor trei cetățeni moldoveni.
„Respingem orice afirmație potrivit căreia Ambasada sau Consulatul ar fi favorizat un anumit operator funerar. În toate etapele procedurilor au fost respectate opțiunile exprimate de apropiații victimelor, iar reprezentanții misiunii diplomatice au acționat exclusiv în interesul familiei și în limitele competențelor prevăzute de legislația Republicii Moldova și a Greciei”, precizează Ambasada Republicii Moldova la Atena.
Cum s-a întâmplat tragedia
Accidentul s-a produs miercuri pe drumul regional Nea Moudania–Sithonia, în apropiere de localitatea Metamorfosi din Halkidiki. Mașina cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, condus de tatăl familiei, a intrat în coliziune frontală cu o autocisternă.
În urma impactului, mama, în vârstă de 28 de ani, și surioara de șase luni au murit pe loc. Tatăl, în vârstă de 35 de ani, a fost transportat la spital, însă a decedat câteva ore mai târziu, în pofida eforturilor medicilor. Șoferul autocisternei nu a fost rănit.
Până în prezent, autoritățile elene nu au anunțat o îmbunătățire a stării copilului, iar presa locală relatează că fetița continuă să primească îngrijiri în secția de terapie intensivă pediatrică.


