Apartamentul care ar fi aparținut unui fost președinte al Republicii Moldova a fost scos la vânzare. Locuința, situată pe strada 31 August din Chișinău, are o suprafață de 178 de metri pătrați, potrivit unui agent imobiliar care a prezentat proprietatea într-un videoclip publicat pe rețelele sociale. În secțiunea de comentarii, mai mulți internauți au sugerat că ar fi vorba despre apartamentul primului președinte al țării, Mircea Snegur.
Potrivit agentului imobiliar, apartamentul se remarcă printr-un stil clasic, tavane înalte și numeroase elemente decorative.
De asemenea, acesta menționează că locuința se află în centrul Chișinăului și oferă vedere spre clădirea ministerului Culturii.
„Fiecare element din acest apartament poartă o istorie", menționează agentul imobiliar în prezentarea locuinței.
Prețul apartamentului însă nu este indicat nicăieri.
Sursa video: TikTok/estatenicolae
Mircea Snegur a fost primul președinte al Republicii Moldova, în perioada 1990–1997. Fostul șef de stat s-a stins din viață pe data de 13 septembrie 2023. Acesta suferea de o boală incurabilă.


