Agentia Proprietatii Publice a constituit Comisia externa de expertiza in vederea elucidarii cauzelor opririi avariate a blocului energetic nr.3 (CET Sursa 1) al S.A.”TERMOELECTRICA”. In urmatoarea componenta intra mai multi oficiali si experti in domeniu.
- Constantin Borosan, secretar de stat in domeniul energeticii, Ministerul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Presedintele Comisiei
- Victor Parlicov, expert in domeniul energetic, societatea civila;
- Sergiu Tofilat, expert in domeniul energetic, societatea civila;
- Chicu Sergiu, sef adjunct Directia contencios si control al legalitatii, Agentia Proprietatii Publice;
- Balan Victor, doctor conferentiar, Universitatea Tehnica din Moldova;
- Braga Dumitru, doctor, lector, sef Departament Energetica, Universitatea Tehnica din Moldova;
- Cernei Mihail, doctor conferentiar, Universitatea Tehnica din Moldova, ex-director S.A.”Termocom”;
- Gutu Aurel, doctor conferentiar, Universitatea Tehnica din Moldova;
- Dobrea Ina, lector universitar, Universitatea Tehnica din Moldova;
- Golovanov Nicolae, profesor, Facultatea Energetica, Universitatea Politehnica Bucuresti;
- Vasile Nemtan, sef adjunct automatica si verificari, S.A.” CET Nord”;
- Oboznii Denis, sef adjunct serviciu in alte ramuri, Serviciul juridic S.A.”Termoelectrica”, secretarul Comisiei.
Acum doua saptamani s-a aflat ca unul dintre cele trei blocuri energetice de la Termoelectrica, ce producea energie termica si electrica, este nefunctional in urma unei avarii. S-a intamplat dupa ce a fost reparat de compania Horus, desemnata castigatoare a licitatiei in urma negocierilor directe cu Termoelectrica. Lucrarile au costat circa 6 milioane de lei. Dupa acest incident, mai multi reprezentanti ai opozitiei extraparlamentare au declarat ca ar fi vorba de un sabotaj, intrucat compania care a efectuat lucrarile ar fi afiliata cu Silovie Masini, o companie ruseasca apropiata Kremlinului care se afla sub sanctiuni internationale. Compania Horus a negat aceste acuzatii.


