Un procuror din Bălți și unul din Edineț au ajuns în judecată, după ce ar fi acceptat să elibereze de sub arest un bărbat în schimbul sumei de 20.000 de euro.

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat în octombrie 2024.

Un procuror din Bălți ar fi acceptat să elibereze de sub arest un învinuit pentru organizarea migrației ilegale, să-l scoată de sub urmărire penală și să ridice sechestrul aplicat asupra unui mijloc de transport. Pentru realizarea acestor acțiuni, procurorul din Bălți s-ar fi înțeles cu un procuror din Edineț.

Aflându-se împreună cu bărbatul care i-ar fi propus înțelegerea, într-un automobil parcat în fața unui local din orașul Dondușeni, primul procuror ar fi primit prima tranșă de bani, în valoare de 15.000 de euro. Peste câteva zile, în fața Procuraturii Bălți, acesta ar fi primit personal și a doua tranșă, în sumă de 5.000 de euro, banii fiind plasați într-un pahar de cafea. O parte din bani ar fi fost transmiși ulterior celui de-al doilea procuror.

În prezent, ambii se află sub control judiciar și s-ar putea alege cu pedepse cu închisoarea de până la 7 și, respectiv, 10 ani, amenzi de până la 400.000 și, respectiv, 500.000 de lei, precum și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de până la 10 ani.

Citeste si : Un judecător din Soroca - trimis în judecată, după ce a urcat băut la volan. Ce pedeapsă ar putea primi