Arderea anvelopelor în ajunul sărbătorii de Înviere este strict interzisă. Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte normele de protecție a mediului și să evite practicile nocive, în special aprinderea rugurilor din deșeuri, cu precădere a anvelopelor uzate.

„Deși pentru unii această tradiție pare inofensivă, arderea anvelopelor și a altor materiale toxice generează emisii extrem de periculoase. Fumul rezultat conține substanțe toxice precum dioxinele și metalele grele, care poluează aerul, afectează solul și pot contamina sursele de apă. În același timp, aceste substanțe reprezintă un risc major pentru sănătatea oamenilor, provocând afecțiuni respiratorii, alergii severe și, în timp, boli cronice grave", explică IPM într-o postare pe facebook. 

Totodată, Inspectoratul avertizează că astfel de acțiuni constituie contravenții și vor fi sancționate conform legislației în vigoare.

„Persoanele depistate că ard anvelope sau alte deșeuri periculoase riscă amenzi contravenționale semnificative, precum și obligarea de a achita prejudiciul cauzat mediului", explică responsabilii. 

De asemeena, inspectori anunță că în această perioadă, vor intensifica controalele în teritoriu pentru a preveni și combate aceste practici ilegale.