Covid 19 este un virus. Nu se stie daca este unul natural sau daca cineva l-a scapat dintr-un laborator. Acum nu mai conteaza, e liber, ca toate relele din cutia Pandorei. Zburda peste meridiane, a ajuns in 64 de tari pana la acest moment. Se estimeaza ca are un potential de a infecta 50% din populatia globului. Efecte? O rata - epidemiologii spun ca una mica - de mortalitate de aproximativ 2%, afectand, ca orice virus, pe cei vulnerabili deja, cu imunitate scazuta. Fireste, nimeni nu-si doreste sa testeze daca se inscrie in “clubul select” de 2%. Prin urmare, e panica.
In fata perspectivei infectarii propriei populatii cu un virus nou si cu efecte relativ necunoscute, fiecare stat trebuie sa ia masuri. Iar aici intervin doua modele prestabilite. Modelul antic - da, virusurile ne insotesc de mult pe drumul civilizatiei - de izolare fortata, dura, extrema, fara nicio mila, a celor bolnavi. Eventual chiar indepartarea lor fizica din mijlocul comunitatii. In Evul Mediu, satele cu ciuma erau arse. Azi e un pic mai dificil, oamenii au drepturi. Sau modelul modern, izolarea bolnavilor in spitale, pregatite cu echipamentele necesare pentru asigurarea stabilizarii virusului.
Tentatia fiecaruia dintre noi va fi sa considere ca modelul modern de stapanire a unei epidemii este de la sine inteles ca se va aplica in timpurile noastre. Ei bine, nu e asa. Nici un sistem de sanatate nu poate face fata concomitent unui numar de bolnavi care depasesc procentele din populatie in mod obisnuit spitalizate. In plus, ce facem? Ii aruncam pe bolnavii din spitale, doar ca sa facem loc pentru cei infectati cu coronavirus? Este exclus. Si astfel realizam, incet, incet, ca ne vom intoarce la modele mai dure pentru stavilirea epidemiei.
Pe principiul avem o problema, se cauta o solutie, orice stat poate, profitand de epidemie, sa incalce si ulterior - de ce nu - sa pastreze reguli care incalca drepturile individuale. Regimurile totalitare nu au dileme. Este simplu. Bolnavii de coronavirus se impusca - da, stiu, este doar un zvon, dar asa se pare ca a procedat Coreea de Nord - sau se sudeaza in case, sa nu iasa. Daca izbucneste un incendiu? Asta e, ghinion. Asa se asigura respectivele state ca vor salva populatia de indivizi. Aceasta abordare rezista, in orice regim, oricat de dur ar fi, cat timp numarul de indivizi - in cazul de fata infectati - sunt mai putini decat cei care alcatuiesc populatia. Dar cand devin aproape egali? Atunci ce se va intampla?
Regimurile democratice au multe intrebari in fata epidemiei. Sa limitam libertatea de miscare. Dar pana unde si pana cand? Sa limitam libertatea de exprimare, pentru ca se raspandesc zvonuri? Este clar ca, intr-o tara care respecta drepturile individuale, chiar sub pretextul apararii populatiei de o epidemie – care ar putea constitui o exceptie acceptata pentru limitarea unor drepturi - autoritatile nu pot face orice vor. La un moment dat, numarul celor infectati va fi, la fel ca in alte tari, de ordinul miilor. Ce vom face cu ei? Ii inchidem in spitale inchisoare, construite in 10 zile? Nu avem, chiar daca s-ar dori. Ii obligam sa stea in case. Sigur, cum? Cine va pazi aceste case, cand numarul lor va depasi toata capacitatea Ministerului de Interne?
Sa privim situatia in fata. Nicio autoritate nu este pregatita sa faca fata unei epidemii de panica. Pentru ca aceasta inseamna sfarsitul regulilor sociale. Anarhie. Revolte, crime si jafuri pe strada. Omenirea va supravietui si acestei pandemii. Fiecare personal? Probabil nu, daca ne uitam la statistici. Dar daca privim cu atentie, este evident ca acest virus va schimba lumea asa cum o stiam. Economia mondiala va trebui sa invete sa nu mai fie dependenta de economia Chinei – o lectie dureroasa. Autoritatile vor trebui sa invete ca drepturile individuale nu trebuie sacrificate pentru izolarea iluzorie a unui virus care nu poate fi izolat pentru ca este deja raspandit de cateva saptamani inainte sa devina simptomatic. In schimb, marea intrebare este daca drepturile individuale vor supravietui acestui virus.
Termo-scanerele, urmarirea fiecarei deplasari in afara locuintei, recunoasterea faciala omniprezenta, cenzurarea internetului, extragerea cu forta din locuinta si izolarea in spitale - inchisoare, sudarea usilor locuintelor celor infectati, interzicerea deplasarilor in afara locuintei pe perioada nedeterminata a celor potential infectati sunt doar cateva dintre masurile curente din China, utilizate sub pretextul izolarii celor infectati sau potential infectati. Efectul? Restrangerea drepturilor individuale si asa restranse drastic de regimul comunist chinez. Dar virusul? El nu stie sa citeasca, prin urmare nu-l intereseaza aceste reguli. Continua sa se raspandeasca.
Si Romania ce va face? Va importa modelul chinez? Am auzit destui laudand ”eforturile” Chinei in acest sens, de parca Romania nu a cunoscut niciodata un regim autoritar si abuziv si nu am avea experienta in restrangerea drepturilor individuale sub pretexte catastrofice. Daca este bine ambalata in context, populatia va aplauda de pe margine cum indivizi sunt abuzati de stat. Doar ne protejeaza de virus! Dar toti suntem indivizi! Maine poate fi oricare din noi.
Sa nu ne sacrificam drepturile individuale de frica. Altfel, tot ce vom lasa copiilor nostri va fi o inchisoare igienica.
Un articol de pe hotnews.ro semnat de Veronica Dobozi, Partner, STOICA & Asociatii