Asa cum cere traditia, de Boboteaza moldovenii s-au scaldat in apa rece ca gheata. Oamenii au sfidat gerul si s-au scufundat in rauri si lacuri, dupa ce apa a fost sfintita de preoti. In acest an, la eveniment au participat si cetateni straini. Curajosii spun ca apa rece le intarescte organismul si le curata sufletul de pacate.

Zeci de moldoveni s-au scufundat in lacul de la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Calareseuca, Ocnita. 

Oamenii fac asta pentru a-si intari organismul si a-si purifica sufletul. Incantat de traditiile noastre a fost si acest tanar din America, care a venit in tara noastra anume pentru a participa la acest eveniment, sotia sa fiind moldoveanca.

“Am auzit despre acest obicei de la familia mea. Este o experienta frumoasa, mie mi-a placut.”

Iar Serghei Pavlov deja de 30 de ani, an de an de Boboteaza se scufunda in apa sfintita. Acesta sustine ca nu raceste niciodata.

Serghei PAVLOV, ENORIAS:“ Ma simt minunat, mai bine ca inainte de sarbatori. Nu ma tem absolut deloc, ma scald in fiecare an.”

Curajosi sunt si la Soroca. Acolo barbatii au intrat in Nistru pentru a prinde crucea aruncata de preot. 

“A fost cald, bine, anul acest nu am avut noroc de gheata pe Nistru, multumim lui Dumnezeu si sper ca la anul sa fie mai multi.”

Si la Manastirea Zloti din Satul Nou, Cimislia, enoriasii s-au scaldat in lacul din curtea lacasului sfant, dupa ce clericii au sfintit apa.

“Super baieti! In fiecare an asa trebuie de facut de Boboteaza.”

Iar ca sa se incalzeasca, oamenii au baut izvar fierbinte.

“Avem izvar, gatit din portocale, mere, miere de albini si ghimbir.”

Salvatorii recomanda oamenilor sa se scalde doar in locuri special amenajate si dotate cu scari. Inainte de a intra in apa, curajosii trebuie sa isi incalzeasca corpul facand gimnastica. Timpul de scufundare in apa rece nu trebuie sa depaseasca 10 secunde, iar apoi oamenii trebuie sa imbrace haine calduroase, pentru a evita o eventuala raceala.