Agentia Servicii Publice sustine ca acorda tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului penal cu privire la achizitionarea blanchetelor pentru pasapoarte, pornit in baza articolului 327 „abuzul de putere sau abuz de serviciu”. Asta, dupa ce in aceasta dimineata peste 50 de perchezitii au fost efectuate la domiciliile, birourile de serviciu si automobilele fostilor si actualilor angajati ai Agentiei Servicii Publice. 

„La inceputul lunii septembrie 2021, in urma unui audit desfasurat la ASP, Corpul de control al Prim-ministrului, Natalia Gavrilita, a depistat mai multe incalcari ale legii in procesul de organizare a licitatiei, initiata in ianuarie 2021 de catre fosta conducere a Agentiei Servicii Publice.
Achizitia cu o valoare de circa 500 milioane de lei avea doua loturi: procurare a circa 3 milioane de blanchete utilizate pentru perfectarea actelor si procurare de echipament si a unui program specializat de personalizare a actelor de identitate din sistemul national de pasapoarte, permise de conducere si certificate de inmatriculare. Astfel, achizitia a fost stopata, iar dosarul cu documentele ridicate de Corpul de Control al Prim-ministrului a fost trimis Procuraturii pentru initierea unei anchete”, se arata in comunicatul ASP.

Cinci persoane au fost retinute, printre care si fostul director al ASP,  Serghei Railean, in urma perchezitiilor din aceasta dimineata.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.