Astăzi, în intervalul 06:30–08:30, activitatea postului vamal de frontieră Leova–Bumbăta va fi temporar sistată, ca urmare a creșterii nivelului apei râului Prut, anunță Serviciul Vamal.

UPDATE 09:10 Lucrările au fost finalizate, iar activitatea postului vamal a fost reluată și se desfășoară în regim normal.

UPDATE 08:45 Lucrările de extindere a podului de la postul vamal Leova–Bumbăta continuă, iar sistarea temporară a activității se prelungește astăzi până la ora 09:30.

Potrivit responsabiliilor de la frontieră, pentru menținerea condițiilor de traversare în siguranță, vor fi desfășurate lucrări de extindere a podului.

În acest context, pentru a evita eventualele întârzieri, Serviciul Vamal recomandă călătorilor să opteze din timp pentru traversarea prin alte posturi vamale de frontieră cu România.