Începe sezonul producerii vinului, iar salvatorii avertizează asupra unui pericol care nu poate fi văzut sau simțit. Dioxidul de carbon emanat în timpul fermentării mustului se poate acumula în beciuri și alte încăperi slab ventilate și poate provoca intoxicații grave sau chiar deces. În ultimii ani, 15 persoane și-au pierdut viața în astfel de cazuri. Astfel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a început activitățile de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon.
Potrivit IGSU, primele semne ale intoxicației pot fi durerile de cap, amețelile și voma, iar în cazuri grave pot apărea convulsii, coma și chiar decesul.
Cum trebuie verificat beciul
Salvatorii recomandă ca recipientele cu must să nu fie amplasate în încăperi închise și ca spațiile în care are loc fermentarea să fie bine ventilate.
Înainte de a intra într-un beci sau într-o altă încăpere unde fermentează vinul, oamenii trebuie să se asigure că există suficient oxigen. Acest lucru poate fi verificat cu ajutorul unei lumânări. Dacă aceasta se stinge, încăperea trebuie părăsită imediat.
Totodată, oamenii sunt îndemnați să-i anunțe pe cei apropiați atunci când intră într-o astfel de încăpere.
Salvatorii avertizează și asupra unui alt pericol
O persoană care găsește pe cineva inconștient sau intoxicat într-un beci nu trebuie să intre după victimă fără echipament de protecție adecvat. În încercarea de a acorda ajutor, salvatorul se poate intoxica la rândul său.
În asemenea situații, oamenii trebuie să apeleze imediat la 112.
15 persoane au murit în ultimii ani
Potrivit datelor IGSU, în perioada 2016 - 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 15 decese provocate de intoxicația cu dioxid de carbon rezultat în urma fermentării vinului.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în 2017 și 2018 – câte cinci decese în fiecare an. Alte două persoane au murit în 2016, una în 2019 și două în 2024.


