Momentul în care femeia de 64 de ani este lovită mortal de un automobil, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost surprins de o cameră de supraveghere instalată în curtea unei gospodării. Imaginile, apărute pe rețelele de socializare, surprind câteva secunde înainte și în timpul tragediei.
Imagini care vă pot afecta emoțional!
În înregistrare se observă o lumină puternică, apoi silueta femeii, iar câteva clipe mai târziu automobilul ajunge în zona în care se afla victima. Impactul a fost violent, după care mașina și-a continuat deplasarea, iar șoferul a părăsit locul accidentului.
Femeia a fost găsită de un trecător
Accidentul s-a produs pe 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din satul Sadaclia. Femeia de 64 de ani a fost lovită de un automobil și a decedat pe loc.
După impact, conducătorul auto nu a oprit și a plecat de la fața locului, lăsând victima pe carosabil. Poliția a fost alertată de un trecător, care a observat femeia și a anunțat organele de drept.
Șoferul, identificat la o zi după tragedie
Polițiștii au demarat imediat acțiuni pentru identificarea automobilului și a persoanei aflate la volan. La o zi după accident, organele de drept au stabilit identitatea conducătorului auto.
Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, care s-a prezentat ieri, benevol, la Poliție.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.
Sursă video: Paranteze.md

