Republica Moldova si  Turcia au convenit recunoasterea reciproca a certificatelor nationale de vaccinare. Despre asta a anuntat Ministerul de Externe.

Potrivit Ministerului de Externe si Integrarii Europene, cetatenii moldoveni vaccinati si persoanele cu resedinta legala in tara noastra, la intrare in Turcia, vor fi scutiti de prezentarea testului negativ la covid si nu vor fi plasati in izolare, la prezentarea unui certificat national de vaccinare impotriva covid-19, emis de autoritatile de la noi. Aceasta procedura se aplica tuturor vaccinurilor aprobate la nivel national in ambele tari.

Turcia este cea de-a patra tara, dupa Ungaria, Ucraina si Georgia, cu care Republica Moldova a convenit in plan bilateral recunoasterea reciproca a certificatelor nationale de vaccinare.

Bulgaria, Regatul Spaniei si Muntenegru au anuntat despre recunoasterea unilaterala a certificatelor de vaccinare eliberate de catre autoritatile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizatiei Mondiale a Sanatatii.