Șoferii nu vor mai putea cumpăra motorină în recipiente de peste 20 de litri. Totuși, nu există restricții pentru alimentarea directă a vehiculelor. Declarațiile au fost făcute de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, după ședința de astăzi a Guvernului.
Dorin JUNGHIETU, MINISTRUL ENERGIEI: „S-a decis ca pe lângă plinul, pentru că la plinul unui rezervor nu există nicio limitare, există doar limitare la volumul care poate fi eliberat de stații în recipiente omologate și va fi limitat la moment la 20 de litri.”
Măsura a fost luată ca urmare a situația carburanților la nivel național și a constatării că, la unele benzinării, consumatorii au achiziționat cantități excesive de motorină în recipiente, ceea ce pune presiune atât asupra operatorilor, cât și asupra pieței.
Tot în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că situația carburanților în țară este stabilă, chiar dacă prețurile continuă să crească.
Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Ce privește evoluția carburanților, noi urmărim în continuare. Situația este stabilă, prețurile cresc, dar rămân oricum cele mai joase la noi.”
Scumpirea carburanților a început odată cu izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu.
În acest context, autoritățile din țară au instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile, îndemnând oamenii să nu formeze cozi la benzinării și dând asigurări că stocurile sunt suficiente.
Totuși, prețurile continuă să crească, iar potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, mâine benzina va fi la preț de 27,56 de lei pentru un litru, iar motorina va fi la preț de 28,02 lei pentru un litru.
