Cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în Uniunea Europeană, inclusiv în Germania, sunt îndemnați să fie mai atenți la documentele pe care le au asupra lor. Avertismentul vine din partea Ambasada Republicii Moldova la Berlin, în contextul unor cazuri recente în care unor moldoveni li s-a refuzat intrarea în state UE.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Germania, deși cetățenii moldoveni pot călători fără viză în spațiul european cu pașaport biometric, acest lucru nu garantează automat accesul pe teritoriul statelor membre. Decizia finală aparține poliției de frontieră din țara de destinație, care aplică mai strict condițiile prevăzute de Codul Frontierelor Schengen.

Reprezentanții misiunii diplomatice precizează că, autoritățile verifică în special situațiile în care persoanele declară că merg în vizită la rude sau prieteni, dar nu pot prezenta dovezi clare privind cazarea.

Ce trebuie să cunoască cetățenii

Pentru a evita refuzul intrării, cetățenii trebuie să poată demonstra:
– biletul de întoarcere sau dovada părăsirii UE;
– rezervare de cazare sau invitație din partea unei persoane;
– mijloace financiare suficiente pentru perioada șederii;
– asigurare medicală valabilă.

În funcție de scopul vizitei, pot fi solicitate și documente suplimentare. De exemplu, pentru vizite la rude este necesară o invitație sau dovada găzduirii, pentru turism – rezervări la hotel și un buget estimativ de 50–100 de euro pe zi, iar pentru deplasări de serviciu – documente care justifică scopul călătoriei, inclusiv scrisori oficiale.

Reguli pentru cetățenii din afara UE

Diplomații subliniază că aceste reguli se aplică tuturor cetățenilor din afara Uniunii Europene și pot varia de la un stat la altul.

În acest context, autoritățile recomandă planificarea atentă a călătoriilor și pregătirea tuturor actelor necesare, pentru a putea explica clar la frontieră scopul vizitei, durata șederii și resursele financiare disponibile.