Pacea a fost sărbătorită astăzi în mai multe regiuni ale țării. Cu melodii și poezii patriotice, oamenii au vorbit despre aspirațiile europene ale țării noastre, valoarea păcii și sacrificiul făcut acum 81 de ani de eroii căzuți în cel de al doilea război mondial. Este o zi importantă pentru că vorbim despre viitorul și trecutul nostru, spun aceștia.
La Căușeni, Ziua Europei a fost sărbătorită cu cântece și poezii patriotice.
Cu drapele ale Republicii Moldova și ale Uniunii Europene, oamenii au sărbătorit pacea și au comemorat și victimele celui de al doilea război mondial.
„Ziua de astăzi pentru mine este o zi a comemorării care au luptat pentru pace. Concomitent Ziua Europei este acea organizare a țărilor europene spre care tindem să ajungem pentru un trai mai bun și o pace sigură și garantată.”
Pacea a fost celebrată și la Bălășești, Sângerei. Tonul sărbătorii a fost dat de acești pici îmbrăcați în costume naționale.
Nu doar s-a cântat, dar și dansat.
Pe oameni nu i-a oprit nici ploaia.
„Plouă, nu plouă la noi cei din Bălășești sunt uniți și vin pe ploaie, pe vreme bună. E o sărbătoare importantă și frumoasă, deoarece este viitorul nostru și trecutul nostru.
-Ce înseamnă Europa pentru dumneavoastră?
-Viitorul.”
Elena NEAGA, PRIMARUL SATULUI BĂLĂȘEȘTI: „Este o zi importantă pentru întreaga țară, pentru că sărbătorim pacea. Este acel cuvânt necesar pentru întreaga lume. Ziua Europeni înseamnă viață, stabilitate, dezvoltare, educație.”
La Cahul, mai mulți oameni împreună cu administrația locală au mărșăluit pe străzile principale din oraș.
După care au depus flori la Monumentul Eroilor căzuți pentru apărarea Patriei.
La Bălți Ziua Victoriei a fost sărbătorită ca pe vremuri cu un marș prin centrul orașului, cu muzică sovietică și drapele roșii.
În fruntea coloane era primarul Alexandr Petkov, dar și episcopul de Bălți Marchel.
Pe 9 mai este marcată Ziua Europei și Ziua Victoriei.

