Au urcat pe trotinetă după ce au băut și au ajuns direct în atenția poliției. Mai multe persoane au fost depistate în stare de ebrietate pe străzile din Chișinău și din alte localități ale țării. Toate persoanele au fost documentate conform legii.
În capitală, cea mai mare concentrație de alcool în aerul expirat a fost depistată în cazul unui tânăr de 19 ani, oprit pe bulevardul Grigore Vieru. Aparatul a indicat 0,87 mg/l alcool în aerul expirat.
Alte cazuri au fost documentate pe bulevardul Decebal, unde un tânăr de 23 de ani avea 0,42 mg/l, iar un bărbat de 26 de ani – 0,34 mg/l.
Pe strada Sarmizegetusa, polițiștii au depistat un bărbat de 28 de ani cu 0,41 mg/l, iar pe strada Nicolae Dimo, un tânăr de 18 ani avea 0,38 mg/l.
Alți doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, au fost opriți pe strada Alecu Russo și au prezentat concentrații de 0,37 mg/l, respectiv 0,23 mg/l, ultimul caz fiind înregistrat pe strada Ginta Latină, unde a fost depistat un tânăr de 27 de ani.
Cazuri și în afara capitalei
Problema nu se limitează la Chișinău. În orașul Ștefan Vodă, polițiștii au depistat un bărbat de 46 de ani care conducea o trotinetă cu 0,81 mg/l alcool în aerul expirat.
Un alt caz a fost înregistrat în satul Cățeleni, raionul Hîncești. Un bărbat de 37 de ani a fost depistat cu 0,78 mg/l.
Poliția avertizează: alcoolul și trotineta pot avea consecințe grave
Toate persoanele depistate au fost documentate conform legii.
Polițiștii le reamintesc utilizatorilor de trotinete că participarea la trafic în stare de ebrietate reprezintă un pericol atât pentru propria viață, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

