Alertă de mediu în Chișinău după ce pe râul Bîc au fost observate pete de ulei. O echipă de intervenție, formată din specialiști ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului și ai Agenției de Mediu,  verifică situația pentru a afla sursa poluării. Au fost prelevate probe, dar rezultatele încă nu sunt gata.

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Pete uleioase au fost observate pe râul Bîc, anunță autoritățile, iar specialiști de la Protecția Mediului au inițiat verificări pentru a stabili cauza poluării. Deocamdată, nu este cunoscută sursa acesteia și nici cine se face vinovat.”

Într-un mesaj video postat pe rețele, directorul interimar al Apă-Canal Chișinău a declarat că din mai multe sectoare ale râului au fost prelevate probe, după ce în zonă s-a simțit miros de substanță petrolieră.

Diana TACU, DIRECTOR GENERAL INTERIMAR “APĂ-CANAL CHIȘINĂU”: „La miros se simte că este de substanță petrolieră, dar la moment nu se cunoaște care este totuși substanța și sursa. Astăzi suntem în teren cu echipa Apă-Canal, Exdrupo. La fel au fost prezenți cei de la Agenția de Mediu și au prelevat probe din mai multe puncte.”

Rezultatele probelor prelevate nu au fost anunțate până acum. Autoritățile precizează totuși că nu există pericol pentru locuitori, întrucât alimentarea cu apă nu se face din râul Bîc.

Diana TACU, DIRECTOR GENERAL INTERIMAR “APĂ-CANAL CHIȘINĂU”: „Alimentarea cu apă a Chișinăului se face din râul Nistru și nicidecum din râul Bâc, respectiv, toată lumea trebuie să înțeleagă că la moment râul Bâc și competența de a identifica sursa de poluare ține de Agenția de Mediu. Beți liniștiți apa potabilă pe care o furnizează Apă-Canal Chișinău.”

Primăria Chișinău a anunțat că scurgerea apei cu miros de produse petroliere are loc din colectorul de canalizare pluvială, dar sursa acesteia nu este clară deocamdată. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va verifica dacă există legături neautorizate între rețeaua de canalizare menajeră și cea pluvială. De asemenea, autoritățile vor identifica și elimina conductele construite ilegal de agenți economici sau unități locative.