Au promis mai multor persoane ca, in schimbul a cateva mii de euro, ii vor ajuta sa obtina cetatenia romana in scurt timp. Patru persoane, angajatii unei companii vor comparea pe banca acuzatilor si risca 7 ani de puscarie.
Comunicatul emis de Procuratura:
Procuratura Anticoruptie anunta despre finisarea urmaririi penale si expedierea în judecata a cauzelor penale în privinta a patru persoane care au actionat în participatie, în calitate de co-autori, fiind învinuite de savârsirea infractiunii prevazute de art.326 alin. (2) si alin. (3) Cod penal (trafic de influenta).
În cadrul procesului penal s-a stabilit ca, în perioada 2013 – prezent, gestionarul unei companii private si partenerii acestuia, sub paravanul acordarii consultatiilor juridice pentru redobândirea cetateniei românesti, au pretins si au primit de la mai multi cetateni ai Republicii Moldova si Federatiei Ruse, sume banesti considerabile, în schimbul asistentei acordate la redobândirea cetateniei României, sustinând ca au influenta asupra persoanelor publice straine din cadrul Consulatelor Generale ale României din diferite tari.
Concret, figurantii pe dosar si-au specializat activitatea pe:
- depunerea actelor pentru obtinerea cetateniei românesti, în lipsa solicitantilor, prin intermediul persoanelor interpuse;
- depunerea, în regim prioritar, a Juramântului de credinta fata de Statul Român de catre persoanele ce au fost aprobate de Autoritatea Nationala pentru Cetatenie pentru obtinerea cetateniei române, sub pretextul ca persoanele indicate ar avea resedinta în tarile unde îsi aveau sediul entitatile consulare,
- acceptarea depunerii dosarelor pentru redobândirea cetateniei române de catre cetateni ai Federatiei Ruse, si membrii familiei lor si garantarea procesarii lor în regim prioritar, cu aprobarea ordinului de acordare a cetateniei române, în baza unor acte false ce le ofera calitatea de subiecti ce au pierdut cetatenia româna si o pot redobândi prin efectul repatrierii;
- transcrierea, în regim prioritar, a actelor de stare civila (certificate de nastere/deces/casatorie etc.);
- obtinerea vizei de resedinta fictive în România, cu perfectarea cartilor de identitate si pasapoartelor si deschiderea conturilor bancare;
Figurantii percepeau de la solicitanti pentru prestarea serviciilor respective, sume banesti în marime de la 1500-2000 euro (pentru depunerea juramântului în regim de prioritate) si de la 5000-17000 euro (pentru pregatirea dosarului, traducere, legalizare notariala, depunerea în lipsa persoanei, obtinerea pasaportului), sume care în cumul reprezinta proportii deosebit de mari.
De mentionat ca, învinuitii si-au recunoscut vina, fiind plasati sub control judiciar. Iar daca acestia vor fi gasiti vinovati, risca o pedeapsa cu amenda în marime de la 3000 la 6000 unitati conventionale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.


