Dupa apelul facut de agricultori, autoritatile au anuntat un sir de masuri de sustinere, care vor fi adoptate saptamana viitoare. Natalia Gavrilita a anuntat ca Guvernul va oferi subventii mai mari pentru fermieri. In acelasi timp, statul va compensa 30 la suta din valoarea accizelor pentru motorina.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Vom compensa 30% din valoarea accizei la motorina, utilizata in agricultura. In al doilea rand, vom asigura agricultorii cu mijloace circulante de care au nevoie acum in special pentru a procura inputuri.”
Natalia Gavrilita a anuntat ca fondul de subventionare pentru agricultori va fi majorat cu aproape 50% fata de anul trecut cand a fost de 1,1 miliarde de lei. In acest an suma prevazuta este 1,5 miliarde de lei, iar dupa rectificarea bugetului - va creste pana la 1,7 miliarde de lei.
SUBVENTII PENTRU AGRICULTORI
2021 – 1,1 MILIARDE DE LEI
2022 – 1,5 MILIARDE DE LEI
2022, DUPA RECTFICAREA BUGETARA – 1,7 MILIARDE LEI
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Schimbam logica oferirii acestor ajutoare din partea statului. Daca anterior banii in cea mai mare parte ajungeau la producatorii mari din acest an vor fi patru categorii distincte de beneficiari: producatori mari, medii, mici si micro-producatori.”
Autoritatile anunta ca vor ajuta agricultorii si in ceea ce priveste creditele accesate.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Vor putea fi compensate pana la 200 de mii de lei din rata dobanzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante si suplimentar, pana la 150 de mii de lei pentru creditele accesate pentru proiectele investitionale.”
La fel, vor primi subventii si agricultorii care investesc in constructia instalatiilor de producere a energiei regenerabile.
Natalia Gavrilita a declarat ca in premiera, vor fi subventionate institutiile de invatamant din domeniul agricol si asociatiile utilizatorilor de apa pentru irigatie. Totodata, autoritatile spun ca vor incuraja investitiile facute de tineri, femei si migranti, reveniti in tara prin majorarea cuantumului subventiei pana la 20%.
Hotararea de Guvern in care sunt incluse toate aceste masuri va fi publicata maine, iar saptamana viitoare va fi votata.

