Autoritățile sunt în alertă după ploile abundente care au afectat mai multe localități din țară. În contextul codului galben de ploi puternice, instituțiile responsabile monitorizează permanent situația și intervin în zonele afectate.
Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, la nivel național sunt mobilizate structurile din domeniul ordinii și securității publice, situațiilor de urgență, protecției civile, infrastructurii rutiere și transportului, sănătății, mediului, energiei și administrației publice locale.
Până la această oră, din fericire nu au fost raportate victime. Cu toate acestea, în mai multe raioane au fost înregistrate gospodării inundate, drumuri temporar blocate sau cu circulația îngreunată, precum și arbori doborâți de vânt și precipitații.
Cele mai afectate zone sunt municipiul Chișinău și raioanele Strășeni, Ialoveni, Drochia, Telenești și Sîngerei. Echipele de intervenție continuă lucrările de evacuare a apei din gospodării și subsoluri, deblocarea drumurilor și acordarea asistenței necesare populației.


Autoritățile anunță că monitorizează în permanență infrastructura rutieră și feroviară, nivelul cursurilor de apă și funcționarea serviciilor vitale. Deocamdată, nu au fost raportate întreruperi majore ale serviciilor critice.
În același timp, cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările neesențiale, să nu traverseze zonele inundate și să respecte indicațiile autorităților. În caz de urgență, oamenii sunt sfătuiți să apeleze serviciul 112.
Instituțiile responsabile precizează că situația rămâne sub monitorizare permanentă, iar intervențiile în teren continuă pentru limitarea efectelor provocate de precipitațiile abundente.


