Autoritatile nu vor impune deocamdata restrictii de import pentru cerealele din Ucraina, ci doar vor monitoriza fluxurile. La aceasta decizie s-a ajuns dupa ce astazi ministrul agriculturii si premierul Dorin Recean s-au intalnit cu reprezentantii fermierilor, care au cerut acest lucru. Agricultorii s-au aratat nemultumiti ca autoritatile nu intervin si spun ca unii fermieri sunt deja in prag de faliment. Vladimir Bolea da asigurari ca va veni cu mai multe solutii economice in acest sens.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Guvernul va monitoriza de aproape importurile care vin din Ucraina, in vedearea stabilirii unui potential flux masiv de cereale, ca sa fie posibil de intervenit atunci cand acest flux se va majora nepermis de mult, ceea ce va duce la o acaparare a suprafetelor de depozitare din Republica Moldova.”
In acest sens, ministrul agriculturii afirma ca o data la doua zile vor fi raportate cantitatile care sunt importate, lucru solicitat si de partenerii din Romania, iar daca va fi necesar, vor fi luate masuri. De partea cealalta, reprezentantii fermierilor spun ca aceste actiuni nu vor solutiona problema.
Alexandr SLUSARI, PRESEDINTELE COMITETULUI EXECUTIV AL ASOCIATIEI FORTA FERMIERILOR: „Este o decizie foarte riscanta, nu e timpul pentru experimente, varianta asta cu monitorizarea de 2-3 zile ce se intampla, cand noi avem organele de stat care le avem, hotarul care il avem, Transnistria si multe alte lucruri si principalul presiunea preturilor. Fermierii se afla pe ultima suflare.”
Alexandr Slusari afirma ca discutiile de astazi de la Guvern, care au durat aproape 3 ore, au fost aprinse, dar nu a fost luata nicio decizie, ceea ce i-a nemultumit pe agricultori.
Ion PLAMADEALA, FERMIER DIN LEOVA:„Starea de lucru este foarte grava, asa daca sa spunem simplu, deci, e foarte complicat. Agricultorii sunt foarte intristati, fiindca noi am avut un an agricol 2022 foarte greu. Au fost niste preturi enorme la motorina, la fertilizanti, material semincer.”
Ion Plamadeala afirma ca autoritatile trebuie sa intreprinda niste masuri mai urgente, altfel mai multi fermieri risca sa falimenteze.
Ion PLAMADEALA, FERMIER DIN LEOVA:„Preturile s-au prabusit foarte drastic. Daca astazi este vorba ca un kg de grau e trei lei, dar sinecostul la noi in tara este 5 lei, la fel, porumbul, floarea soarelui astazi vorbim de 7 lei, dar doua zile in urma era 6 lei, dar sinecostul e 11 lei. Sunt niste pierderi enorme pe care agricultorii de rand le au, cheltuieli directe si au nimerit in situatia asta datorita unor factori care nu depind de agricultor.”
Vladimir Bolea insa da asigurari ca autoritatile vor intreprinde un sir de masuri de ordin economic pentru a sustine agricultorii.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII:„Guvernul Republicii Moldova a propus un sir de masuri de ordin economic care sa vina sa solutioneze problema costurilor pentru agricultorii din Republica Moldova. In primul rand noi vom da 100 de milioane suplimentare la prima rectificare de buget pentru subventionare si noi vom subventiona in totalitate acciza care astazi este la 3 lei si 10 bani la fiecare litru de motorina folosita de catre agricultorii din Republica Moldova, ceea ce va permite sa-si reduca total sau la maxim din cheltuielile care le-au avut in toamna cu preturile foarte mari.”
Pe langa asta, se analizeaza elaborarea unui program de subventionare a costului ingrasamintelor utilizate de agricultori, spune ministrul, care recunoaste ca fermierii sunt intr-o situatie grea.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Noi nu suntem o tara importatoare de cereale, noi suntem o tara exportatoare de cereale si agricultorii din RM au fost afecti pentru ca traditional pietele noastre astazi sunt ocupate de exportul din Ucraina si evident ca noi vorbim de prabusirea preturilor din supra oferta din partea Ucrainei pe piata din UE.”
Alexandr SLUSARI, PRESEDINTELE COMITETULUI EXECUTIV AL ASOCIATIEI FORTA FERMIERILOR: „Aceste promisiuni noi le-am mai auzit, nu este prima data. Din pacate carul foarte greu se misca.Aceasta situatie cand statul nu are alte instrumentarii acum de a ajuta agricultorii real, nici nu are posibilitatea sa achite repede subventiile pentru anul trecut, aceasta decizie de a suspenda temporar importul la aceste 4 pozitii, era o solutie temporara pentru a echilibra piata un pic, pentru a majora un pic preturile la productia agricola, pentru a nu admite ca sa fie invadata piata cu productia din Ucraina.”
Potrivit ministrului agriculturii, la intrevedearea de astazi au participat peste 5 asociatii de producatori de cereale din tara, dar si alti reprezentanti ai sectorului agricol. Urmatoarea intalnire este preconizata pentru sambata. Acum doua zile, fermierii au cerut Guvernului sa impuna restrictii temporare de import pentru produsele cerealiere din Ucraina, asa cum au facut mai multe state UE doua saptamani in urma. Motivul invocat de acestia este scaderea preturilor la produsele agricole sub presiunea productiei din Ucraina.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

