In contextul avertizarii emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat privind codul galben de vant puternic, care este valabil de azi si pana maine, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta atentioneaza populatia despre respectarea normelor antiincendiare, in scopul evitarii incendiilor.

"Toamna majoritatea persoanelor fac ordine pe langa case si pe campuri, iar frunzele si vegetatia uscata se dau foc, ceea ce poate provoca incendii de proportii pe arii extinse", spun meteorologii.

Pentru prevenirea situatiilor exceptionale, pompierii indeamna oamenii sa respecte regulile de aparare impotriva incendiilor in conditii de vant si umiditate redusa.

Pompierii recomanda cetatenilor sa nu dea foc frunzelor, vegetatiei uscate, dar si resturilor menajere in curti sau in preajma acestora pentru a evita declansarea focarelor cu extindere catre sectorul locativ.

"In paduri si parcuri este contraindicata aprinderea rugurilor si gratarelor, in scopul evitarii focarelor forestiere. Aprinderea focului in timpul odihnei la aer liber se recomanda doar in locuri special amenajate. La plecare, focul de rug urmeaza a fi stins minutios si acoperit cu pamant", atentioneaza meteorologii.

Parintii sunt rugati sa monitorizeze strict minorii pentru a evita jocul acestora cu focul si respectiv aprinderea vegetatiei uscate. In caz de incendii cetatenii sunt rugati sa apeleze numarul 112.