Avocatul lui Dumitru Vartic, Roman Mihăeș, consideră neîntemeiată punerea sub acuzare a clientului său, căruia i se incriminează determinare la tentativă de suicid și, ulterior, la suicid. În cadrul emisiunii În PROfunzime, el a făcut mai multe dezvăluiri din dosar, care se referă la ultimele zile ale educatoarei din Hîncești, Ludmila Vartic.

Întrebat despre acuzațiile procurorilor privind accesul la casa și la resursele comune ale familiei, avocatul a precizat că locuința din Hîncești nu ar fi aparținut nici lui Vartic, nici victimei, ci ar fi fost închiriată. Mihăeș susține că Ludmila Vartic ar fi avut acces la casă și ar fi petrecut acolo mai multe zile împreună cu copiii, înainte de tragedie, descriind ultimele zile din viața victimei.

Roman Mihăeș a acceptat să participe telefonic la emisiune și doar în prima parte. 

Roman MIHĂEȘ, AVOCATUL LUI DUMITRU VARTIC: „Doamna Ludmila Vartic avea acces la casă. Ea a dormit trei nopți împreună cu copiii în casa din Hîncești. Apoi s-a deplasat în Chișinău, pe 1 martie, a ieșit la lucru, iar pe 3 martie s-a sinucis din casa părintească din Chișinău, și nu din casa din Hîncești. Ea a fost acasă, a dormit cu copiii ei, de ce procuratura minte? Ludmila Vartic a avut acces la copii. Copiii au fost audiați, ei au vorbit cu mama lor ore întregi la telefon, ei au mers pe câteva zile la casa Ludmilei Vartic din Chișinău”.

În replică, avocata familiei victimei declară că probele din dosar arată contrariul.

Gabriela KORNACKER, AVOCATUL FAMILIEI VICTIMEI: „Declarațiile domnului Mihăeș contravin, în mare parte, probelor existente în dosar, iar acest lucru este cert. Faptul că, de câteva ori sau pentru câteva zile, mama a avut acces la copii, nicidecum nu înseamnă că a avut acces permanent pe toată perioada. În plus, în dosarul penal există elemente esențiale care, în opinia mea, în calitate de avocat, demonstrează inclusiv intenția făptuitorului în raport cu această infracțiune, precum și legătura cauzală.”

Potrivit procuraturii, Vartic este acuzat că și-ar fi intimidat soția, ar fi izolat-o și ar fi controlat-o, precum și că nu i-at fi permis accesul în casă și la resursele comune ale familiei. Aceste acțiuni ar fi determinat suicidul. Avocata Gabriela Kornacker a declarat că aceste probe au fost dobândite în urma expertizei telefonului mobil al victimei. 

La rândul său, Roman Mihăeș a afirmat că aceste acuzații nu sunt susținute de probe relevante, care ar fi rezultat în urma expertizei psihologice și psihiatrice, iar aceasta nu a fost încă realizată. Mihăeș a precizat că „narativele care sunt în învinuire vin din presă, de la diverși activiști, politicieni” și a menționat că a depus o plângere pentru a anula învinuirea adusă clientului său. 

Gabriela Kornacker susține, însă, că în dosar există probe care demonstrează determinarea la suicid, respingând ideea că expertiza psihologică post-mortem ar fi singurul mijloc de probă relevant. Ea a adaugat că pentru această expertiză, care urmează să fie efectuată, va fi adus expert din România, la fel cum s-a procedat în cazul expertizei medico-legale repetate, efectuată după exhumarea cadavrului, la 4 mai.

Emisiunea integrală În PROfunzime poate fi urmărită pe site-ul protv.md, dar și pe canalul nostru de youtube. 

Dumitru Vartic - pus oficial sub învinuire

După mai bine de două luni de la decesul Ludmilei Vartic, luni, Procuratura Generală a anunțat că soțul acesteia este pus oficial sub acuzare pentru violență în familie și determinare la suicid. De asemenea, fostul vicepreședinte al Consiliului raional Hîncești și fostul membru PAS este învinuit de abuz emoțional și intimidare, după ce ar fi lipsit-o pe soția sa de dreptul de a folosi bunurile și resursele comune, ceea ce, potrivit anchetatorilor, ar fi determinat-o pe femeie să recurgă la gestul extrem. Avocatul lui Dumitru Vartic a declarat că învinuirea procuraturii este nefondată și că a depus o plângere pentru ca aceasta să fie anulată. Contactat anterior de PRO TV, Dumitru Vartic a refuzat să comenteze acuzațiile.

Citeste si : Avocatul lui Dumitru Vartic a depus o plângere după ce clientul său a fost pus oficial sub acuzare: „Procuratura a înaintat o învinuire neîntemeiată” - VIDEO

La începutul lunii martie, societatea a fost zguduită de decesul învăluit în mister al educatoarei din Hîncești, Ludmila Vartic. În vârstă de 39 de ani și mamă a doi copii, femeia a fost găsită fără viață, după ce s-ar fi aruncat în gol, dintr-un bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că femeia ar fi fost abuzată timp de mai mulți ani de soț.

Dacă vă confruntați cu situații de violență, abuz sau vă simțiți în pericol, cereți ajutor. Apelați de urgență la 112 sau contactați Linia Verde pentru sănătate mintală la numărul 0 8008 8008. Specialiștii pot oferi sprijin psihologic și îndrumare confidențială.