Doi din cei patru suspecti in cazul dublului omor din toamna din satul Hiliuti din Falesti au fost eliberati si plasati in arest la domiciliu dupa cateva luni de detentie. Rudele victimelor spun ca au pierdut increderea in justitie si au protestat in fata Judecatoriei Balti, cerand dreptate. Tragedia a avut loc in luna noiembrie, anul trecut, iar 2 persoane au fost deja condamnate pe acest caz. Atunci doi baieti au fost gasiti fara suflare, intr-o padure, dupa ce au fost snopiti in bataie in urma unui un joc de carti. 

" Va recunoasteti vina?

Ati participat la omor? Ati cunoscut victimele?

Ca si pe tine."

In urma unei noi sedinte in cazul dublei crime de la Hiliuti, doi dintre suspecti au fost plasati in arest la domiciliu. Cu pancarte in maini si cu fotografiile celor doi tineri care au murit, rudele au cerut dreptate si o pedeapsa mai dura!

"Vrem dreptate!"

Natalia ACHIMOV, MAMA LUI ION: "Ion a fost lovit in cap chiar si dupa moarte. A fost omorat in curte. Acum ei incearca sa demonstreze ca l-au omorat in fasia forestiera. Nu inteleg cum pot sa mai numesc asta justitie, daca cei care au omorat sunt plasati in arest la domiciliu. Cum pot fi ei eliberati?"

Apropriatii victimelor spun ca au obosit de procesele de judecata si se tem ca faptasii vor scapa basma curata. 

"Speram ca judecata ii va baga in inchisoare pe cei pe care i-a eliberat. Pentru un astfel de omor nu poti elibera oamenii."

"Am venit sa sustinem persoanele apropiate. Speram sa se faca dreptate si ca nimeni nu va merge acasa fara a fi pedepsit, asa cum se intampla."

Avocatul lui Maxim Chiforciuc, unul dintre suspectii plasat astazi in arest la domiciliu, spune ca tanarul nu a avut vreu rol in comiterea aceste infractiuni si nu cunostea victimele.

Dumitru BULIGA, AVOCATUL LUI MAXIM CHIFORCIU: "El nu a comis aceste actiuni. Din probele prezentate pana la moment, atat pentru instanta, cat si pentru restul participantilor la proces este clar ca clientul meu nu a avut niciun rol in comiterea infractiunii."

La mijlocul lunii martie, Sergiu Guzun, unul dintre ucigasii celor doi baieti si-a recunoscut vina si a fost condamnat la 17 ani de inchisoare. 

Rodica PALADI, AVOCATA UNEI VICTIME: "Acesta a recunoscut vina integrala pe ambele capete de acuzare si a mentionat ca a savarsit infractiunea impreuna cu alti participanti. Consideram ca inlocuirea masurii preventive va duce la tergiversarea cauzei penale, va expira termenul de tinere a acestora in stare de arest si vor fi pusi in libertate."

Vladimir LEVCO, PROCUROR RAIONUL FALESTI: "Judecata a decis ca arestul la domiciliu este suficient. Decizia nu a fost contestata, intrucat in aceasta etapa a procesului nu au dreptul de a contesta o astfel de decizie. In cadrul cauzei penale unul din inculpati a recunoscut vinovatia, a fost pronuntata sentinta, iar ultimul a ramas cu 17 ani de inchisoare."

Crima a avut loc in luna noiembrie anul trecut. Suspectii, i-ar fi chemat pe cei doi tineri la o intalnire, sub pretextul unui joc de revansa, dupa ce au pierdut trei mii de euro. Cand s-au intalnit, i-au snopit in bataie, apoi i-au dus in padure. I-au transportat acolo cu automobilul uneia dintre victime apoi au incendiat masina intr-o alta localitate.