Avocatul Poporului a investigat cazul discriminarii militarului Marin Pavlescu care a declarat ca este homosexual si a fost hartuit de colegi. Ombudsmanul sustine ca agresorii trebuie trasi la raspundere. 

„Realizarea serviciului militar obligatoriu nu reprezinta o forma de pedeapsa, ci o obligatiune constitutionala. Durata acestui serviciu obligatoriu este de 12 luni pentru tinerii apti ce au atins varsta de 18 ani+. Urmare, incadrarea in serviciul militar in termen nu inseamna privarea de drepturi si libertatile fundamentale (cu anumite exceptii legale). Autoritatile publice militare au obligatia sa asigure tratament demn si nediscriminatoriu, siguranta si securitate persoanelor inrolate”, se arata in comunicatul Ombudsmanului.

Acesta a mai mentionat ca orice leziune, trauma sau alt incident grav cauzat in timpul executarii serviciului militar pe timp de pace pe motive de razbunare, abuz, violenta sau alte forme violente si de pedeapsa trebuie inregistrat, investigat prompt si eficient, iar agresorii trebuie trasi la raspundere.

La 10-11 noiembrie 2021 in spatiul public au fost plasate un sir de informatii cu privire la situatiile de abuz si hartuire pe motive de orientare sexuala asupra lui Marin Pavlescu, militar in termen din cadrul Brigazii nr.2 Infanterie Motorizata „Stefan cel Mare” pe perioada de indeplinire a serviciului militar obligatoriu.

Tanarul a difuzat mai multe detalii cu privire la cazurile de hartuire si abuz, inclusiv din partea ofiterilor Armatei Nationale, s.a. A doua zi, Ministerul Apararii a informat jurnalistii despre initierea unei anchete de serviciu in cadrul unei comisii speciale pe cazul mediatizat.

Astfel, in urma costatarilor avocatul poporului a venit cu un sir de recomandari catre Parlamentului Republicii  Moldova, ministerului Apararii, consiliului National de Asistenta Juridica Garantata de Stat si Procuratura Generala a R. Moldova.

Cazul a devenit cunoscut in luna noiembrie, anul trecut, cand soldatul a inregistrat un filmulet video, in care a declarat ca nu se mai intoarce in unitatea militara, pentru ca a fost hartuit de colegi, dupa ce s-a aflat ca este homosexual.