Un bărbat, suspectat că ar fi avut un comportament neadecvat față de minori, a fost internat într-o instituție medicală, după intervenția poliției în sectorul Botanica al Capitalei.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, oamenii legii au intervenit după ce în spațiul online au apărut informații despre un bărbat care ar fi manifestat un comportament suspect față de copii în sectorul Botanica. Acesta a fost identificat și condus la inspectoratul de poliție pentru verificări.
Ulterior, polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical, deoarece bărbatul manifesta un comportament neadecvat.
În urma evaluării, acesta a fost transportat și internat într-o instituție medicală specializată.Poliția îndeamnă cetățenii să anunțe imediat la 112 orice situație în care observă persoane cu un comportament suspect sau neadecvat față de minori.

