Bărbatul care a fost călcat mortal de un autobuz ar fi pierdut echilibrul și a căzut pe carosabil, sub roțile vehiculului, cel puțin asta arată imaginile surprinse de o cameră de bord dintr-o mașină aflată în trafic, dar și din declarațiile făcute de martori.

Potrivit poliției, accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 16:10, pe strada Voluntarilor din Chișinău. Conform informațiilor inițiale obținute la fața locului, conducătorul unui autobuz de rută, un bărbat de 58 de ani, la pornirea din stație, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, a accidentat un pieton, bărbat cu vârsta aproximativă de 40 de ani.

În urma traumatismelor suferite, pietonul a decedat la fața locului, până la sosirea echipajului medical de urgență.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.