Bataie in timpul unui botez la Orhei. S-a intamplat acum o saptamana, iar persoanele care sustin ca au fost batute fara niciun motiv spun ca le e teama ca ancheta s-ar tergiversa. Agresori ar fi chiar vecinii acestora, iar politia spune ca nu poate face nimic, din moment ce inca nu are rezultatele expertizei medico-legale. La randul sau, persoana care elibereaza aceste certificate afirma ca va mai dura pentru ca are prea mult de lucru.
Veaceslav Cazacu povesteste ca in acea zi isi botezase copilul, iar dupa a stat la masa acasa cu cateva rude. Barbatul a observat ca de ceva vreme disparuse tatal sau si s-a dus sa il caute. A iesit din curte si l-a gasit la pamant, inconjurat de mai multi agresori, printre care era si vecinul lor.
Veaceslav CAZACU, BARBATUL BATUT: “M-au inchis in ograda si ma bateau la dansii in curte. Erau vreo 7 persoane si toti erau baieti tineri, baieti zdraveni. Eu singur nu stiu ce era sa se intample cu mine daca nu se implicau cumatrii, eu altfel nu puteam scapa de acolo. Eu tineam mainile ca ei sa nu ma loveasca in cap.”
Ilie, tatal barbatul, in varsta de 75 de ani spune ca pana sa inceapa totul, vecina ar fi venit sa ceara bauturi alcoolice, iar el a alungat-o
Ilie CAZACU, TATAL BARBATULUI BATUT: “Vine bate in poarta, vreme de noapte. “Mata da-mi niste vin” eu am zis ca nu e magazin aici, nu am vin, nu am nimic. Dar ea era servita, nu era treaza. Apoi spune “da-mi tigari” n-am magazin si nu am tigari, ca nu fumez. A sunat repede pe mobil si a spus sa iasa ei.”
Batranul s-a ales cu niste vanatai zdravene. La fel ca si o alta ruda, care nu a dorit decat sa il ajute pe barbat.
Oleg MATUS, RUDA: “Am inceput sa il tavaleasca pe pamant una alta, eu m-am implicat sa ii dispart pur si simplu. Dupa asta mi-au tras vreo doua pe fata si o piatra in cap, mi-am pierdut cunostinta. Mana e franta, capul e spart.”
Sotia acestuia a avut si ea de suferit. Acum este cu piciorul in ghips pentru cel putin 3 luni. Femeia spune ca nu a inteles nimic din ceea ce li s-a intamplat. Povesteste ca a fost socata cand si-a vazut sotul in sange.
Inga MATUS, RUDA: ”Eu am crezut ca l-au omorat, caci am vazut cum curge sangele. Eu am inceput sa strig “Pentru ce ai facut asta cu sotul meu?!. El m-a insfacat de maini si m-a lovit cu piciorul pe picior si am cazut.”
Acum sotii Matus nu stiu ce sa faca in continuare, asa cum ambii sunt inapti de munca pentru cateva luni. Acestia isi fac griji pentru cum isi vor hrani copiii.
Inga MATOS, RUDA: “Nu ne trebuie nimic de la ei, nu am cerut niciodata nimic de la altii. Mereu am incercat sa ne educam copiii singuri si sa ii punem pe picioare. Oamenii ne stiu si ne respecta. De ce au facut asta, eu nu inteleg. Ei sunt mai tineri decat noi. De ce bat oamenii si strica viata. Eu nu pot intelege.”
Am incercat sa vorbim cu vecinii, insa nimeni nu era acasa.
Persoanele agresate au trecut expertiza medico-legala la Rezina si nu stiu cand vor primi rezultatele. Seful sectiei de acolo ne-a spus ca are prea mult de lucru..
Sergiu RAILEAN, SEFUL SECTIEI MEDICO-LEGALE REZINA: “La finele saptamanii, la inceputul saptamanii viitoare, politia va veni sa semneze, sa primeasca actele.”
Elena BAETRAU, OFITER DE PRESA AL IP ORHEI: “La data de doua august curent, cazul dat a fost inregistrat de angajatii Inspectoratului de politie Orhei, iar la momentul actual este in curs de examinare.”
Potrivit informatiilor neoficiale, ambele parti se considera victime si au scris plangere la politie. Politia urmeaza sa stabileasca cine are statut de agresat si agresor.

