O taxatoare insarcinata in luna a 7-a risca sa-si piarda copilul dupa ce a fost agresata de soferul unui microbuz. Femeia a incercat sa desparta un sofer de troleibuz si unul de autobuz, care s-au luat la harta pentru ca nu puteau imparti drumul. Ea a fost lovita de cateva ori in burta si a fost transportat la spital.

Soferul troleibuzului de pe ruta numarul 9 povesteste ca inca de la intersectia bulevardului Stefan cel Mare cu strada Ismail, soferul microbuzului de pe ruta 186 ar fi incercat sa-i taie calea iar el i-ar fi facut observatie. Ulterior, soferul maxi-taxiului a inceput sa conduca haotic si cu viteza excesiva. La intersectia cu strada Bucuresti, acesta ar fi provocat o situatie de accident, iar soferul troleibuzului a mers sa-i ceara socoteala.

Constantin BIRCA, SOFER TROLEIBUZ: “El a inceput la mine cu vre-o 2 vorbe urate. Eu intr-o repeziune i-am tras o palma peste obraz si pe urma i-am zis sa se duca cu Dumnezeu. M-am urcat in troleibuz si m-am pornit.”

Si de aici incolo totul pare un scenariu de film. Infuriat, soferul microbuzului ar fi abandonat autoturismul plin cu pasageri in mijlocul drumului si s-ar fi pornit dupa troleibuz. Ar fi fortat usa din mers si a intrat in cabina unde a inceput sa bruscheze atat pasagerii cat si conducatorul troleibuzului.

Constantin BIRCA, SOFER TROLEIBUZ: “O inceput acolo cu cuvinte necenzurate. El se vara in cabina sa ma scoata din cabina”.

Taxatoarea, care este sotia soferului de troleibuz a incercat sa-i opreasca pe batausi dar s-a ales si ea cu cateva lovituri. 

Alexandra BIRCA, TAXATOARE: “Eu eram la usa la troleibuz. Soferul de la 186 a intrat, m-a bruscat si m-a strans intre usa. M-a lovit cu cotul in burta. Eu i-am facut observatie zic sa aiba grija ca sunt insarcinata. El imi spune ca pe mine nu ma intereseaza cum esti tu.”

In tot acest timp soferul troleibuzului conducea si ajunsese de la strada Bucuresti la strada Docuceaev. Pasagerii au fost cei care au chemat politia. Taxatoarei i s-a facut si a fost transportata la spital deoarece exista riscul unui avort spontan.

Constantin BIRCA, SOFER TROLEIBUZ: “Spune ca a asteptat de mult timp copilul ca vrea si el un copil.”

Acum femeia se simte mai bine. Am incercat sa gasim soferul microbuzului insa administratorul rutei 186 a declarat ca nu stie nimic despre acest caz si va reveni cu o reactie. Politia cerceteaza cazul si cel mai probabil, soferii vor fi cercetati penal sau contraventional.