Șoferii din Republica Moldova vor plăti mai mult pentru benzină, dar mai puțin pentru motorină în ultimele zile de august și la început de septembrie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noile prețuri maxime de comercializare, valabile în perioada 29 august - 1 septembrie.

Potrivit datelor publicate de ANRE, prețul maxim pentru un litru de benzină va fi de 31,25 lei, în creștere cu 17 bani față de ziua precedentă.

În cazul motorinei, prețul continuă să scadă. Astfel, un litru de motorină va costa cel mult 32,89 lei, cu 32 de bani mai puțin decât prețul stabilit anterior.

Preț carburanți
Preț carburanți/ ANRE

Agenția reiterează că prețurile maxime sunt calculate în baza metodologiei care ia în considerare media cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile, cursul de schimb al leului față de dolarul american, accizele, marja comercială și TVA.

Prețurile carburanților influențate de conflictul din Orientul Mijlociu

În ultima perioadă, prețurile carburanților au crescut pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au influențat piața internațională a petrolului. Când petrolul se scumpește pe piețele externe, cresc și costurile de import, iar acest lucru se reflectă în prețul benzinei și motorinei.