Banca Nationala prognozeaza in continuare scumpiri majore, iar nivelul mediu al inflatiei va ajunge pana la 20 la suta in acest an. Totodata, guvernatorul BNM a mentionat ca se va majora si rata de baza in cazul creditelor, care va ajunge pana la 12,5%.

Potrivit lui Octavian Armasu, in acest an, inflatia va fi mai mare decat prognozele anterioare si va atinge nivelul mediu anual de 18,8%. Preturile vor creste cel mai mult in trimestrele II si III ale anului, cand se va ajunge la un nivel al inflatiei de circa 20,6%.

Octavian ARMASU, GUVERNATORUL BNM:"Cea mai mare crestere au avut-o preturile la combustibil si asta reflecta ceea ce reflecta piata externa, si anume pretul la carburanti. Au crescut foarte mult preturile la produsele alimentare in special in a doua jumatate a anului. Vedem o crestere brusta a preturilor reglementate, care a fost sustinuta de criza gazelor."

Totodata, BNM a decis sa majoreze ratele de baza la credite de la 10,5% pana la 12,5%, dar si la depozite - de la 6,5% pana la 8,5%.

Octavian ARMASU, GUVERNATORUL BNM:"Noi practic ne aliniem cu celelalte tari, dar am pornit de la un nivel mult mai jos. Noi am pornit in iulie 2021 cand aveam rata de baza de 3,7. Noi crestem rata de baza intr-un ritm mult mai alert decat in alte tari ca sa stavilim aceste procese inflationiste."