Banca Nationala a Moldovei (BNM) respinge initiativa legislativa privind abrogarea Legii miliardului furat, votata miercuri in doua lecturi de deputatii PSRM, ai Partidului Sor si de transfugi. Guvernatorul BNM Octavian Armasu a adresat un demers Parlamentului si Ministerului Finantelor in care indica pericolele iminente pentru economia Republicii Moldova, scrie Anticoruptie.md
„Orice initiative legislative care au drept obiect retragerea sau anularea angajamentului asumat de stat, precum si a efectelor acestuia, ar putea avea impact negativ asupra potentialului de dezvoltare al economiei nationale, deoarece vor crea o situatie de instabilitate si incertitudine atat pentru agentii economici si investitorii interni, cat si cei straini, afectand imaginea, reputatia si credibilitatea tarii si a autoritatilor publice centrale”, se mentioneaza in demersul guvernatorului.
„Acestea ar putea afecta de asemenea piata valorilor mobiliare de stat, existand o probabilitate mare de crestere a ratelor dobanzii la VMS datorita perceperii titlurilor de stat ca fiind instrumente financiare cu un risc ridicat. Cresterea ratelor la VMS va pune presiune pe bugetul de stat din cresterea costurilor de deservire a instrumentelor de datorie emise de Ministerul Finantelor”, a mai explicat el.
De asemenea, BNM atentioneaza ca „orice actiuni intreprinse contrar angajamentelor asumate pot compromite grav relatiile cu Fondul Monetar International si perspectivele viitoare de finantare a Republicii Moldova.
Fractiunile PAS, Platforma DA si PDM au boicotat sedinta parlamentara. Ei considera ca proiectul este „populist” si ca este singura solutie recuperarea banilor furati.


