Creștinii ortodocși care marchează sărbătorile pe stil nou sărbătoresc astăzi Boboteaza și au mers la biserică pentru a lua aghiasmă. Considerată un simbol al curățirii, al binecuvântării și al reînnoirii sufletești, Agheasma Mare este luată atât pentru sănătate, cât și pentru protecția casei.
De la primele ore ale dimineții, enoriașii s-au adunat la Biserica „Teodora de la Sihla” din capitală pentru a participa la slujba de Bobotează, sărbătoarea care amintește de botezul lui Iisus Hristos în apele Iordanului. În interiorul bisericii a fost așezată o masă pe care oamenii au pus vasele cu apă, ce au fost sfințite după încheierea liturghiei.
După slujbă, credincioșii au plecat acasă cu agheasma.
Enoriașii spun că apa sfințită este benefică pentru sănătatea sufletului și că are puteri tămăduitoare, fiind de ajutor atât pentru oameni, cât și pentru animale.
„La toate aproape e bună. Sufletește! Îmbunătățește sănătatea sufletului. Mai stropim prin ogradă, în jurul casei. Când visez urât mai beau dimineața câte un gât de agheasmă și la sărbătorile luminoase agheasma e benefică, mereu e benefică.”
„Sfințim casa înăuntru și în afară, păsările, animalele pe care le avem și mulțumim domnului că am ajuns până în ziua de astăzi cu binecuvântare și să fim sănătoși și să ajungem și până la anul, cu pace în primul rând și sănătate.”
Unii au luat apă sfințită nu doar pentru ei, ci și pentru cei dragi.
„Pentru familie, pentru fiică, pentru vecină – o mutușă bătrână și vreau să îi duc și ei.”
Violeta Dițoiu, originară din România, spune că păstrează încă din copilărie tradiția de a veni la biserică de Bobotează.
„Eu sunt din România. Deci, bobotează pentru mine acum este, pe 6 ianuarie. Aici este dublă sărbătorire. Eu merg la biserică de Bobotează de când eram mică. La noi în sat era o tradiție foarte importantă.”
Ioan CIUNTU,PROTOIEREUL BISERICII „SF TEODORA DE LA SIHLA”: „Cu multă sfințenie și luare aminte, avem o încărcătură puternică care pentru cel ce o împletește cu credința este de ajutor.”
Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Tradiția spune că, apa sfințită în această zi poate fi consumată pe tot parcursul anului. Amintim că, pe 19 ianuarie va fi sărbătorită Boboteaza pe stil vechi. Atât de aici, Elisa Bolduratu, reporter Pro TV.”
