Imagini care ridică semne de întrebare cu privire la condițiile din secția de boli infecțioase a Spitalului Raional Ștefan Vodă au fost trimise la redacția PRO TV de o mamă care a fost internată acolo împreună cu copilul său. În imaginile filmate în salon se văd broaște care se plimbă pe podea. Femeia susține că acestea nu erau singurele vietăți care au ajuns în secție și afirmă că a observat și șoareci în timpul internării. Solicitați pentru o reacție, responsabilii de la ministerul Sănătății nu ne-au răspuns deocamdată la apel.
Mama povestește că experiența prin care a trecut a fost una greu de suportat. Potrivit acesteia, nu a reușit să închidă un ochi toată noaptea, de teamă ca broaștele să nu sară peste copilul ei.
Totodată, aceasta reclamă condițiile precare din salon, despre care spune că era într-o stare deplorabilă. Potrivit femeii, din cauza condițiilor foarte proaste, ea și copilul au fost nevoiți să stea fără să se poată spăla.
Imagini revoltătoare din blocul alimentar al Spitalului Clinic Bălți
Un alt scandal privind condițiile din spitale a izbucnit la începutul acestei luni, la Spitalul Clinic Bălți. Imagini cu pereți degradați, instalații ruginite și condiții insalubre din blocul alimentar al instituției au stârnit un val de reacții după ce au fost publicate de un consilier municipal din partea MAN.
La scurt timp, directorul Spitalului Clinic Bălți, Iurie Osoianu, a fost demis de ministrul Sănătății, Emil Ceban, care a efectuat o vizită la instituție pentru a verifica situația. Interimatul funcției a fost preluat de adjunctul acestuia.
După vizită, ministrul Sănătății a declarat că astfel de condiții sunt inadmisibile într-o instituție medicală și a spus că ceea ce a văzut l-a revoltat „până la lacrimi”.

