Bustul renumitrului scriitor Nicolae Dabija va completa Aleea Clasicilor, din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, după ce va fi construit de sculptorul Victor Macovei și arhitectul Tatiana Macovei.
Potrivit Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău, bustul va fi realizat în bronz, cu postament din granit roșu. Proiectele de soluții plastice au fost analizate minuțios de un juriu format din sculptori și specialiști notorii din domeniu.
Câștigătorii au fost desemnați în baza unui concurs care a fost lansat pe 4 iulie și s-a încheiat pe 4 octombrie 2024.
Nicoale Dabija s-a născut în data de 15 iulie 1948, satul Codreni, raionul Călărași și a decedat pe 12 martie, 2021, din cauza complicațiilor Covid-19. A fost scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române (din 2003) și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (2012), fiind autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


