Proba de interviu pentru candidații la funcția de procuror-șef al Procuratorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale va avea loc pe 7 noiembrie, anunță Consiliul Superior al Procurorilor.
Astfel, în etapa finală a concursului se vor duela doi candidați - Ion Neguriță și Victor Furtună.
La data de 17 octombrie a avut loc etapa a doua a preselecției, și anume de intervievare a candidaților desemnați eligibili la concursul pentru șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Potrivit deciziei Comisiei speciale, s-a constat că au fost întrunite condițiile de eligibilitate în cadrul etapei de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS de către Victor Furtuna, Alexandru Machidon, Andrei Mațco și Ion Neguriță.
Totodată, s-a aprobat punctajul final al candidaților eligibili, cu indicarea acestora în ordine descrescătoare, după cum urmează:
- Ion Neguriță – 139,7 puncte;
- Victor Furtuna – 134,5 puncte;
- Alexandru Machidon – 121,4 puncte;
- Andrei Mațco – 76,4 puncte.
La 24 iulie, Consiliului Superior al Procurorilor a decis inițierea concursulului pentru selecția candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


