Carabinierii nu vor participa doar la misiuni de mentinere si asigurare a ordinii publice, ci vor interveni si la solicitarile serviciului 112. Masura este o necesitate, spun reprezentantii Inspectoratului General de Carabinieri, dat fiind nivelul ridicat de infractionalitate din municipiul Chisinau.
Cinci echipaje de carabinieri au fost instruite si sunt gata sa participe, alaturi de echipajele operative ale politiei, la solicitarile 112. Pe langa acestea, in zilele de weekend, vor mai fi implicate si doua echipe de sprijin ale Batailonului.
Dumitru SCURTU, SEFUL DIRECTIEI MANAGEMENT OPERATIONAL AL INSPECTORATULUI GENERAL DE CARABINIERI: “Vor fi amplasate in Botanica si Rascani.”
Anatolie DANILA, COMANDANTUL GENERAL AL INSPECTORATULUI DE CARABINIERI: “Se aplica principiul cel mai simplu."
Carabinierii sunt echipati corespunzator.
Dumitru SCURTU, SEFUL DIRECTIEI MANAGEMENT OPERATIONAL AL INSPECTORATULUI GENERAL DE CARABINIERI: “Echipajele sunt dotate cu arme civile, electrosoc, gaz lacrimogen.”
Responsabilii de la Inspectoratul General de Carabinieri spun ca implicarea acestora se face deja simtita. Daca pana acum la un apel la 112 se intervenea in aproximativ 20 de minute, acum durata s-a redus in jumatate.
Anatolie DANILA, COMANDANT GENERAL DE CARABINIERI: “Carabinierii vin in suportul politiei. Ca ei sa-si redirectioneze resursele in alte puncte.”
“Am fost implicati si in unele descoperiri de infractiuni grave. Cetatenii sunt foarte receptivi.”
Peste o luna, Inspectoratul General de Carabinieri urmeaza sa vina cu un raport in care vor fi prezentate rezultatele proiectului “Pilot”.

