Carabinierul care anul trecut a impuscat mortal un tanar in satul Elizaveta ar putea scapa de pedeapsa, desi a fost condamnat de prima instanta la 17 ani de inchisoare. Rudele victimei, dar si avocatul inculpatului au atacat sentinta, iar dosarul a fost trimis la rejudecare. Aparatorul tanarului ucis spune ca daca dosarul nu va ajunge la judecatorie in urmatoarele doua saptamani, suspectul va fi eliberat pentru ca va fi depasit termenul de 12 luni de detentie.
Cu pancarte in maini, rudele victimei au venit la Curtea de Apel Balti, care a trimis dosarul la rejudecare. Presa nu a avut acces la sedinta.
“- Cauza Tataru, va rugam in sala participantii.
De ce nu permiteti presei sa intre, este o sedinta publica?”
Parintii tanarului impuscat spun ca de aproape doi ani asteapta ca cel vinovat sa fie tras la raspundere.
Galina BOTNARI, MAMA VICTIMEI:“Nu am cuvinte. Cum se face ca fiul meu e mort, dar el umbla pe pamant. Ei rad de noi.”
Dosarul va fi examinat din nou de judecatori dupa ce avocatii ambelor parti au contestat prima sentinta, prin care inculpatul a fost condamnat la 17 ani de inchisoare.
Ion CERGA, AVOCATUL FAMILIEI VICTIMEI:“In cadrul cercetarii s-a stabilit o incalcare grava admisa de instanta de fond. Aici ma refer la schimbarea judecatorilor in timpul examinarii. Am venit cu solicitarea de a fi majorata pedeapsa, sa-i fie aplicata o sanctiune cu pedeapsa pe viata de inchisoare.”
Avocatul familiei Botnari sustine ca dosarul penal trebuie sa ajunga in prima instanta pana pe data de 21 iulie, in caz contrar, inculpatul va fi eliberat, pentru ca a fost depasit termenul de 12 luni de detentie.
“El va pleca in Israel sau in alta tara si nu-l mai gasesti.”
Avocatul carabinierului a refuzat sa discute cu presa.
“Domnule avocat....nu va suparati, va rog.”
Cazul a avut loc in ianuarie anul trecut. Atunci tanarul de 23 de ani a fost impuscat mortal de carabinier intr-o incaierare.
Militarul ar fi tras in grupul de tineri, printre care si victima, pentru ca acestia i-ar fi ofensat o ruda, poreclind-o.

