Fetița de 7 ani din Republica Moldova, singura supraviețuitoare a gravului accident rutier produs în regiunea Halkidiki, Grecia, în urma căruia și-au pierdut viața părinții și surioara sa de șase luni, a fost transferată din secția de terapie intensivă, într-un salon. Contactați de PRO TV, responsabilii de la MAE ne-au comunicat că micuța este însoțită de o mătușă, iar starea ei este stabilă și se află în afara oricărui pericol.

Tragedia din Grecia: Mama, bebelușul și tatăl au murit

Tragedia s-a produs pe 16 iulie, pe drumul provincial Nea Moudania – Sithonia, în apropiere de localitatea Metamorfosi din Halkidiki. Mașina familiei s-a ciocnit frontal cu o autocisternă, condusă de un bărbat de 44 de ani.

În urma accidentului, mama în vârstă de 28 de ani și bebelușul familiei, de doar șase luni, au murit pe loc. Tatăl, în vârstă de 35 de ani, a fost descarcerat de echipele de intervenție și transportat în stare critică la spital, însă a decedat ulterior.

Inițial, fetița de 7 ani a fost transportată la Spitalul General din Polygyros, însă, din cauza gravității rănilor, medicii au decis transferul acesteia la o unitate medicală din Salonic. 

Citeste si : Noi detalii despre tragedia din Grecia: fetița de 7 ani care a ajuns la spital în urma accidentului, se zbate între viață și moarte

Șoferul autocisternei a fost reținut de autoritățile elene. Poliția investighează cauzele exacte în care s-a produs accidentul.

Citeste si : Tragedie în Grecia: o familie din Republica Moldova, implicată într-un accident cumplit. Mama, bebelușul și tatăl au murit, iar cel de-al doilea copil a ajuns la spital - VIDEO