O moldoveancă stabilită în Italia și-a piedut viața, iar fiica ei a ajuns în stare gravă la spital, după un accident rutier. Cele două se întorceau de la mare în momentul tragediei. Una dintre ipotezele presei italiene este că șoferița ar fi adormit la volan.
Potrivit publicației italiene Network Rai, tragedia s-a produs noaptea trecută într-o localitate din provincia Piacenza. Mașina în care se aflau mama și fiica s-a izbit violent de un zid. Impactul a fost atât de puternic, încât echipajele de intervenție au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a le scoate pe cele două dintre fiarele mașinii.
Femeia, aflată la volan, a fost transportată cu elicopterul la Spitalul din Brescia, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața. Fiica sa a fost dusă de urgență la spitalul din Piacenza. Deși a suferit răni grave, tânăra este în afara oricărui pericol vital. Una dintre ipotezele luate în calcul este că șoferița ar fi adormit la volan. Presa italiană a publicat imagini video de la locul accidentului unde mai sunt vizibile semne ale impactului.
Ministerul Afacerilor Externe confirmă că în accidentul rutier produs în Italia au fost implicate două moldovence mamă și fiică. Femeia a decedat în urma rănilor suferite, iar fiica sa este internată în stare gravă la Spitalul din Piacenza. Consulatul Republicii Moldova la Milano este în contact cu autoritățile italiene și familia victimelor și acordă asistența consulară necesară.
Amintim că în urmă cu două săptămâni un alt accident cu implicarea unei familii de moldoveni s-a produs în Grecia. Automobilul în care se aflau s-a izbit frontal de o autocisternă. O fetiță de 7 ani a ajuns în stare critică la spital, iar mama, tata și sora ei de numai 6 luni au decedat. Cauza pentru care șoferul moldovean a pierdut controlul volanului nu este cunoscută deocamdată.
Rudele cer ajutor
Între timp, rudele femeii au lansat un apel pe rețelele de socializare și încearcă să strângă bani pentru ajutor.
Datele bancare
Titular cont: CASIAN MARIA
IBAN: IT63U0306914103100000009567
NUMĂR CARD: 5167 9531 5638 7654
Titular cont: ALINA SULA
NUMĂR CARD MD: 5223 1703 0180 4317

