Casa le-a fost distrusa de rachete, iar odata cu razboiul din Ucraina, gandul ca vor prinde o batranete linistita si indestulata s-a naruit in cateva clipe. Este drama a doi soti din Mariupol, care au trecut prin foame, sete, ger si au vazut moarte de jur-imprejur timp de cateva saptamani. Credeau ca isi traiesc ultimele zile, insa au reusit sa supravietuiasca si sa se evacueze din orasul sters de pe fata pamantului. Acum sotii se afla in Moldova, la Orhei, unde au fost gazduiti si au primit sustinere si multa caldura.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: „Casa noastra a ars, apartamentul nostru si al vecinilor. Atunci am inteles ca nu mai avem. Este greu, foarte greu!”
Tot ce a ramas din caminul lor este o gaura mare, iar visurile, planurile de viitor si pofta de viata au fost inlocuite de un gol imens in sufletul lor.
Ludmila si Nicolai Omelianenko sunt doi soti care traiau la Mariupol. Acolo au studiat, si-au intemeiat o familie si au lucrat impreuna la Combinatul Metalurgic din oras, ea jurist, el inginer-sef, timp de 35 de ani. Cei doi s-au pensionat si sperau sa isi traiasca batranetile in liniste si in siguranta.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: „Speram sa avem o batranete linistita, indestulata, credeam ca o meritam. Toata viata am muncit, ne-am straduit, niciodata nu am facut nimic rau, pe toti i-am ajutat cum am putut.”
Sotii terminasera sa-si renoveze casa, se bucurau de rolul de bunici si pur si simplu – isi traiau viata, pana intr-un moment.
„Ne-a sunat fiul nostru si ne-a spus: “Mama, a inceput razboiul!”
Fiul si familia lui au parasit orasul in prima zi de razboi si au emigrat in Elvetia, cei doi soti insa au ramas la Mariupol. Au urmat zile de cosmar, fara apa, electricitate si caldura.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: „Oamenii erau dusi in centru, in scoli si gradinite. La noi inca nu au ajuns. Am stat in subsol, faceam mancare afara, topeam zapada, am incercat sa supravietuim.”
Sotii au decis sa-si paraseasca locuinta si s-au adapostit in subsolul unor prieteni. Au aflat peste zile bune ca la inceput de martie blocul in care locuiau a fost distrus de rachete, iar in urma au ramas ruine.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: “Exploziile au fost ireale, totul ardea, se distrugea. Stim ca vecinii nostri au murit, cei de la etajul 14, 10, 11.”
Fiecare zi traiau cu gandul ca ar putea fi ultima. Au auzit bombardamentele de la teatrul din Mariupol.
Si au fost martori atunci cand spitalul de copii si sectia maternitate au fost atacate si distruse de bombardamente.
„Pe drum erau cadavre, nimeni nu le-a luat.”
Totul se distrugea in jur, asa ca la sfarsit de martie au decis sa paraseasca orasul.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: “Era un tanar in scara de alaturi, avea masina in fata scarii, fara ferestre, rotile erau distruse, masina era distrusa. El ne-a spus: “Trebuie sa plecam, vom muri oricum aici!”
Au pornit spre Zaporojie, alaturi de alti 8 oameni, coloana de masini fiind insotita de militari ucraineni si rusi.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: „Am mers in zone cu luminile masinii stinse, telefoanele stinse, ca sa nu fim auziti si vazuti.”
Calatoria s-a intins pe o distanta de 2000 de kilometri. Frigul, stresul si tot ce au indurat le-a adus sotilor probleme de sanatate, insa ajunsi la Lvov au fost consultati de medici. Dupa doua saptamani, Ludmila si Nicolai si-au cumparat bilete spre Chisinau, iar la mijloc de aprilie au ajuns la Orhei.
Nicolai OMELIANENKO, REFUGIAT DIN MARIUPOL: „Am inceput sa ne linistim, pentru ca eram in siguranta. Trei saptamani am plans intr-una. Nu puteam face nimic, decat sa plangem. Dar am fost primiti foarte cald, prietenos.”
Cei doi locuiesc acum intr-un apartament, care le-a fost oferit gratuit. Cand au ajuns, aveau doar hainele de pe ei, insa moldovenii i-au ajutat cu de toate.
Ludmila OMELIANENKO, REFUGIATA DIN MARIUPOL: „Le doresc tuturor, mai ales acum, fiecarui moldovean sa fie bine, sa nu stie niciodata ce inseamna razboiul. Fericire, bunatate, pace si noroc.”
Tot ce isi doresc acum e sa-si traiasca batranetile in pace si sa aiba un camin al lor, in Moldova – tara care le-a oferit liniste si siguranta. O fundatie de caritate a deschis un cont bancar pe numele sotilor, ca sa-si poata cumpara o casa. Oamenii care vor sa-i ajute sa-si indeplineasca visul pot dona pentru ei, datele bancare le puteti gasi pe site-ul protv.md.